Postări

Se afișează postări din octombrie, 2025

28 octombrie - Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești

Imagine
Vicina a fost un oraș important în secolele XIII-XIV, așezat în regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din fața așezării actuale Isaccea (odinioară orașul Noviodunum). Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdicție bizantină. Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit, este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, nu-și mai putea exercita protecția asupra cetății Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită și prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupație genoveză. În acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeș, sub domnitorii Basarab I (1310-1352) și Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele tătare ce organizau expediții  de jaf în voievodat, domnitorul Țării Românești ...

Pr. Ștefan Negreanu: „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir”; Vindecarea demonizatului” (26.10.2025)

Imagine
Pr. Ștefan Negreanu: „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir”; Vindecarea demonizatului” (26.10.2025)

Sf, Paisie Aghioritul - Sfaturi

Imagine
– Părinte, omul acesta are tensiune. Nu ştiţi cumva vreun medicament? -Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea bucuros şi cu evlavie, primind tratamentul Stareţului asupra capului său) Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, continuă serios Stareţul. Tu să rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi Lui Hristos. Să nu încerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la Talea (băcanul din Careia) să cumperi nişte indiferenţă bună, îţi va da şi pe datorie, a spus Stareţul râzând. *** Odată am avut infecţie urinară. În decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice puternice. Şi de fiecare dată am făcut aceasta timp de o lună de zile. Dar fără nici un rezultat. În cele din urmă am mers la Stareţ să-i cer sfatul. -Ia orz curat, fierbe-l până se va desface bobul, şi bea numai zeama. -Cât să beau? -Bea cât vrei. Rău nu o să-ţi facă. Este şi întăritor. Curăţă tot sistemul...

Pr. Ștefan Negreanu: „Învierea fiului văduvei din Nain” (19.10.2025)

Imagine
Pr. Ștefan Negreanu: „Învierea fiului văduvei din Nain” (19.10.2025)

Paraclisul Icoanei Pantanassa

Imagine
Paraclisul Icoanei făcătoare de minuni a Preacinstitei Născătoare de Dumnezeu care se numeşte Pantánassa (Atotîmpărăteasa) 18 august, 15 octombrie - cinstirea Icoanei Pantanassa - Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! ( de trei ori ) Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de trei ori) Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne mil...