Maria preoteasa
în memoria preotesei Maria Negreanu
Maria, ultima oară la cimitirul Sf. Mănăstiri Prislop; a poposit puţin în faţa locului unde avea să fie îngropată peste puţin timp, lîngă mormîntul mamei, preoteasa Laurenţia
Maria
Maria, ultima oară la cimitirul Sf. Mănăstiri Prislop; a poposit puţin în faţa locului unde avea să fie îngropată peste puţin timp, lîngă mormîntul mamei, preoteasa Laurenţia
[...] Ţin minte că afară era urît, ploua-ningea, şi am început să mă uit pierdută spre fereastră. M-a copleşit sentimentul acut că pierd ceva definitiv. Ţin minte că m-am surprins plîngînd şi nu înţelegeam ce mi se întîmplă. Şi m-am gîndit aşa, cu o stăruinţă neobişnuită la Maria, cumnata mea, că ar trebui să o sun să văd ce mai face. Vorbeam rar, de obicei nu răspundeau la telefon decît după insistenţe lungi. De multe ori nouă acest fapt ne tăia tot avîntul comunicării. Eram la masă, a urmat acel telefon care ne-a încremenit gesturile şi ne-a lăsat fără grai. Maria murea, se stingea la 34 de ani, în urma unui accident în drum spre botezul finuţei Anastasia, pe care n-a apucat să-l mai împlinească ca naşă. Am aflat, mai apoi, că au fost vreo două ore de agonie, salvarea nu a venit la timp, apoi în alergarea de la un spital la altul s-a stins, în urma unei hemoragii interne diagonsticate abia la autopsie. În maşina salvării a cerut apă însă salvarea nu era dotată cu apă, în disperare de cauză părintele Ştefan, fratele geamăn al părintelui meu, şi-a apropiat ochii înlăcrimaţi de buzele ei arse de sete. Apoi, privirea ei s-a înţepenit… Era aproape imposibil să nu te întrebi cum şi de ce o femeie tînără, mamă a trei copilaşi cu vîrste între 1 an şi cîteva luni -4 ani, preoteasă devotată şi cuminte, moare. Era mult prea dureros. Ultima oară ne văzusem în vara acelui an, de Sînzîiene. Era cu copiii la ţară. Mai tristă şi adîncită ca pînă atunci. Nu trecuse nici aproape doi ani de la moartea mamei ei, preoteasa Laurenţia. Suferinţa şi pierderea mamei a afectat-o enorm.
[...]
Maria a fost o preoteasă născută pentru această slujire. Fiica părintelui Petru Vamvulescu şi a doamnei Laurenţia, l-a cunoscut de mică pe Părintele Arsenie Boca. A crescut cu dragoste şi frică de Dumnezeu, pentru biserică şi rugăciune. Aproape că nu era slujbă de la care să lipsească. Profesoară de religie îndrăgită de elevi, avea şi talent la pictură fiind absolventă de şcoală populară de artă. Căsătorită cu preotul Ştefan Negreanu, a devenit mama a trei copii. Îi plăcea să îmbodobească cu dragoste biserica, împletea cruci, ghirlande, etc. Dorea foarte mult să picteze icoane dar nu a mai apucat. [...]
împreună cu o bună prietenă Alexandrina, o ultimă călătorie de toamnă a Mariei, cu cîteva zile înainte de marea ei călătorie, fără întoarcere...
Articol integral aici...
