Întoarcere din cealaltă viaţă
Mărturia părintelui S.: „Pe când eram copil de nouă ani, pe data de 29 mai 1962 mă jucam cu alţi copii. Deodată unul dintre ei m‑a lovit foarte tare. Atunci mi‑am pierdut cunoştinţa. Apoi am văzut că sufletul meu ieşise din trup şi se îndrepta către un loc unde era foarte întuneric. Deodată a apărut un Înger luminos, care m‑a luat în braţe şi, aşa cum îl ţineam şi eu, a început să zboare în sus cu multă repeziciune. În drumul nostru vedeam vămile una deasupra celeilalte şi pe demoni stând acolo, dar noi treceam pe lângă ele la distanţă şi cu mare iuţeală. Ne‑au oprit însă la ultima vamă, fiindcă furasem stiloul unui coleg de‑al meu. Dar Îngerul i‑a spus: – Îl duc la Domnul. Şi astfel, am continuat drumul. Am ajuns apoi într‑un loc de deasupra căruia se revărsa multă lumină şi de aceea nu puteam privi decât în jos. Îngerul s‑a oprit puţin mai sus şi a spus: – Doamne, acesta este încă foarte mic. Atunci am auzit o voce dulce şi foarte frumoasă răspunzându‑i Îngerului...