PARINTELE NIL DOROBANTU – o flacara vie a monahismului secolului XX


"Anii 50 vor ramane in memoria colectiva ca fiind anii prigoanei, ai fricii si ai gulagurilor comuniste.

Toti cei care nu se conformau rigorilor vremii erau ucisi sau, in cel mai… bun caz, trimisi sa putrezeasca in inchisorile staliniste.

In acea atmosfera de frica, de foame, de durere, cand personalitatea umana a fost pusa la grea incercare, aveau sa se remarce adevaratii martiri ai neamului romanesc, cei care vor ramane drepti, continuand sa creada si sa propovaduiasca credinta si identitatea lor.

Un astfel de personaj, mai putin cunoscut azi, e ieroschimonahul Nil Dorobantu, dupa numele de mirean Nicolae Dorobantu.

Mereu alungat si hulit, a ales sa poarte crucea chinuitilor si pacatosilor, predicand itinerant, fara incetare, descult, cu capul descoperit si incins cu-o funie, prin sate si orase.

Dupa ce a fost hirotonit in 1945 ieromonah la manastirea Floresti – Huruiesti, calugarul ascet avea sa porneasca intr-o adevarata campanie de initiere predicand in manastiri, biserici, dar si in sate, orase si chiar in salbaticia padurilor, mereu cu „biserica in spate”.

Cuvantul lui viu, plin de har, nu de putine ori critic chiar la adresa autoritatilor ecleziastice, expus in cele mai neobisnuite locuri, va incepe sa atraga multimi de oameni.

In curand, sfantul ascet, care aparea si disparea facand minuni in folosul oamenilor sarmani, va deveni cunoscut din inima Moldovei pana in Banat.

Faima ciudatului calugar a atras furia Securitatii, care avea sa-l urmareasca, sa-l aresteze, sa-l tortureze, pentru a-l convinge sa renunte la credinta si misiunea sa.
Acuzat ca „rascoleste lumea”, misticul calugar „nebun pentru Hristos” declara:
„M-ati facut sa devin nebun ca sa ma laud singur, sa propovaduiesc ce-am suferit pentru Dumnezeul meu in timp ce voi ma huliti si ma considerati ca o ciuma. Dar eu ma laud intru dureri si suferinte, pentru Dumnezeul, care pentru mine a suferit atat de mult si inca mai rabda pana in sfarsit! In fiecare zi mor pentru Hristos si urc calvarul departe de altarele Tale Doamne, pe care atat de mult le-am iubit. Si ravna casei tale m-a mancat, ca la locul cel sfant s-a suit uraciunea pustiirii. Cer nou si pamant nou asteptam si transfigurarea prin virtute si prin har urcand, pe calea cea stramta a vietii, treptele desavarsirii spre Imparatia Cerurilor”.
Conform excelentei biografii „Ieroschimonahul Nil Dorobantu – nebun pentru Hristos – si flacara vie a monahismului secolului XX” ( http://nildorobantu.ro/) scrisa de preotul Ionel Dumitru Adam, aflam amanunte despre profilul fascinant al unui om parca trimis exact la momentul potrivit pentru a purta pacatele unei epoci crude si dezumanizante.

Nascut in anul 1920 in satul Crainici, judetul Mehedinti, dintr-o veche familie de mosneni olteni, care avea sa dea Romaniei si alte personaje semnificative, tanarul Nicolae Dorobantu va beneficia de o educatie aleasa.

Va face primele trei clase in satul natal, apoi clasa a patra in Bucuresti, la scoala primara a sectorului Ateneul Popular, avandu-l coleg pe Regele Mihai, Colegiul Sfantul Sava si Liceul Militar Alexandru Sturza din Craiova.

Va absolvi scoala militara iesind ofiter activ cu gradul de sublocotenent, impartasind cariera militara, la fel ca unchiul sau, generalul Gheorge Dorobantu.
Renunta la cariera militara dedicandu-se studiului, absolvind spre sfarsitul razboiului teologia, filozofia si literele si dreptul, toate cu „magna cum laudae”.
Inainte de-a porni definitiv pe calea monahala se inscrie si la doctorat, cu tema „Teoria Logosului intrupat in viata duhovniceasca” la Parintele Staniloaie.
Cunostea nu mai putin de 12 limbi straine.

Considerat un geniu, in 1945 va face un pas care ii va marca definitiv destinul.
Dupa ce indura prigoana comunista, va fi incarcerat si torturat in 1956 pentru cateva luni si apoi parasit inclusiv de Biserica Ortodoxa, care-l cateriseste in noiembrie acelasi an.

Se va ascunde in satul natal, unde va trai in spiritul care l-a caracterizat toata viata pana in 1966, cand situatia politica se va destinde.

Verii sai Iulian Dracea (rector al Institutului Agronomic Timisoara) si Valerian Popescu (rectorul Institutului Stomatologic din Bucuresti) au incercat sa-l convinga sa-si completeze studiile pentru a preda in invatamantul superior.
Refuza, continuandu-si calea misionara.

Va fi din nou hartuit, anchetat, pana in 1977, cand va muri in conditii stranii, la putin timp dupa marele cutremur.

Pana la sfarsitul vietii avea sa fie supravegheat chiar de preotul satului, care l-a turnat Securitatii, la fel ca si alti purtatori de haine sfinte.
„In toata perioada de privatiuni am citit mult, mi-am facut canon, pravila manastireasca eremita, anahoretica, conform cinului monahal pe care-l port, anavalului si micului si marelui chip ingeresc, in care sunt dator sa-l slujesc direct Dumnezeului Celui Viu, in Sfanta Treime slavit. Caci marturisesc profesiunea de credinta ortodoxa si o plinesc conform Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti ai Biserici Ortodoxe Ecumenice. Doresc sa fiu ucis si martirizat, pentru credinta si nadejdea vietii celei vesnice”.
Declaratie luata la ancheta din 2 aprilie 1970, la sediul Securitatii Tr. Severin




Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer