„Ora de religie” – comentariu

De obicei, subiectele pe teme religioase sunt bogat comentate pe site-urile generaliste, ajungandu-se repede la mai multe sute de postari. Este si cazul articolelor scrise pe tema "Orei de religie". Se pare ca este vorba despre o lupta a constiintei in fiecare dintre noi, gasind imediat timpul pentru a scrie pe forumuri, argumentandu-ne parerea pro sau contra.

Con-stiinta inseamna a sti impreuna cu Cineva, adica cu Dumnezeu. Sau mai concret - este glasul lui Dumnezeu in noi. Cei care, prin negarea lui Dumnezeu, incearca sa-si impace constiinta pacatoasa (pacatoasa fiind a tuturor, si a mea si a ta), crezand ca sufletul vine de nicaieri si dispare odata cu mormantul, scapa (parelnic) de apasarea pacatului si se considera "fericiti" (pana la primul esec mai mare sau o boala serioasa - fereasca Dumnezeu!).

Ce se fac insa cu proprii copii, pe care unii i-au botezat spre a-i pune sub protectia lui Dumnezeu, iar acum nu mai vor sa-i invete (sau sa-i lase sa invete) despre Dragostea jertfelnica a lui Dumnezeu pentru noi si despre a noastra pentru semeni?

Din mai multe comentarii postate pe net, ale unor asa zisi atei (atei nu exista - ei cred macar in ei insisi, "autoindumnezeindu-se"), transpare un fel de lupta interioara, fiind munciti, probabil, de povara viitorului destin sufletesc al propriilor copii, de care vor fi raspunzatori, dar nu au puterea, sau nu-i lasa mandria sa-L recunoasca pe Unul Dumnezeu atotputernic, si astfel se tem (subconstient sau nerecunoscand daca totusi constientizeaza) ca vor avea parte de intrebarile sau reprosurile copiilor lor, cand acestia vor ajunge maturi si, cand le va lipsi Harul spre a iesi din necazuri sau depresii (fereasca Domnul!).

Sunt de parere ca este vorba despre o criza existentiala. Parintii care nu doresc educatie religioasa pentru copiii lor, isi dau seama ca nu le vor putea raspunde (nici acum, nici mai tarziu) intrebarilor de felul: Eu de ce m-am nascut? De unde vin? Unde voi merge? Ce rost are viata pentru mine? si altele. Traind o astfel de criza existentiala, am observat ca unii dintre parinti (poate nu neaparat atei, dar derutati), devin denigratori, jignind aproape cu ura tot ce tine de Biserica, cler, enoriasi, credinta, etc.

Sa dea Domnul sa afle cu totii ca stiinta nu este contrazisa de catre credinta, si mai nou nici invers. Sunt doar abordari diferite. Stiinta si-a impus niste limite rationale din care, la nivel mediu, nu poate iesi, iar credinta transcende realitatea lumii materiale si are un alt sediu in cadrul persoanei, si anume INIMA (mai ales cea duhovniceasca).

Petru J.

Comentarii

Cele mai vizitate postări

Dor de veșnicie, dor de Cer