Sabatul și Duminica – Odihna și Ziua Domnului
1. Înainte de Legea lui Moise nu ținea nimeni (nici drepții, nici păgânii) pe pământ vreo zi săptămânală sau zecimală, lunară sau anuală, dedicată lui Dumnezeu - Cel ce este, cel Viu, cel Adevărat - Creatorul cerului și al pământului. Nici Adam după cădere, nici Abel, nici Noe, nici Avraam, nici Iov, nici chiar Moise până să urce pe muntele Sinai, nu au ținut sabatul. Dacă era esențial de știut și mântuitor pentru ei Dumnezeu ne lăsa și mărturia lor expresă. Ba, mai mult, nici chiar Melchisedec, preotul lui Dumnezeu, prototipul profetic al lui Hristos nu a ținut sabatul. Pentru ei, cei drepți de dinaintea Legii Vechi a lui Moise, fiecare zi era importantă și ei I se închinau lui Dumnezeu prin rugăciune, viață curată și jertfe de animale. Apoi nici preoții Legii Vechi nu țineau sabatul ca zi de odihnă întrucât aduceau jertfe (munceau) dublu față de celelalte zile: ”Sau n-aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină?” (Matei 12, 5).
2. În capitolul 15 al Faptelor Apostolilor ni se spune că Sfinții Apostoli, insuflați de Duhul Sfânt - Atenție! -, au hotărât că neamurile păgâne nu sunt deloc datoare să respecte rânduielile ceremoniale ale legii Vechiului Testament precum tăierea împrejur, jertfele de animale și ținerea sabatului, ci trebuie să se ferească ”de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de (animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi!” (15, 29).
3. Nu se justifică denumirea primei zile a săptămânii prin asocierea cu denumirile ei la popoarele barbare idolatre (duminica = ziua soarelui, sunday), când toate cărțile Noului Testament și toate scrierile creștine din primele secole au fost scrise, majoritar, în limba greacă. Deoarece creștinii greci (majoritari încă din primul veac creștin deoarece limba greacă era limba vorbită de majoritatea poporului roman), de la început, ca și de atunci încoace până acum, folosesc următoarele denumiri pentru numele zilelor: kiriaki (Duminica = ziua Domnului, prima a săptămânii), deftera (a doua = luni), triti (a treia = marți, tetarti (a patra = miercuri), pempti (a cincea = joi), paraskevi (vineri), savato (a șaptea = sâmbăta).
4. Sfinții apostoli mergeau în zi de sabat la sinagogile iudaice de pretutindeni ca să-i ”pescuiască” mai întâi pe credincioșii care știau ceva despre Mesia, când toți iudeii dintr-o comunitate erau adunați laolaltă. Dar, iată că tradiția apostolică săptămânală a ”cinei Domnului” sau a ”frângerii pâinii” (Euharistia) arată că avea loc duminica, în prima zi a săptămânii: ”În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.” (Fapte 20, 7). Aceasta se petrecea în Troa, în Grecia, unde creștinii erau proveniți numai dintre păgâni. Deci acolo, de la început, Biserica lui Hristos ”ținea” Duminica drept ziua de rugăciune săptămânală a comunității creștine.
5. In Galatia, ca și în Corint, după rugăciunea comunitara, avea loc și strângerea de ajutoare pentru creștinii mai săraci (nu doar din Ierusalim): ”Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (kiriaki imera - Duminica), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni.” (1 Cor. 16, 1-2).
articol intreg: blog.patermihail.ro
