De ce pictam bisericile?

http://str.crestin-ortodox.ro/foto/961/96048_altar01.jpg

Bisericile ortodoxe nu sunt pictate pentru a fi admirate, ci pentru a ne apropia de Dumnezeu prin ele. nu descopera lumea din afara ei, ci lumea creata transfigurata. Imaginile din ea nu au menirea de a-l lasa pe om inradacinat in grijile acestei lumi. Ele ii graiesc omului de ceva care a depasit pe ieri si pe astazi, pe aici si pe acolo, pe al meu si pe al tau. In iconografie evenimentele mantuirii nu se interpreteaza istoric, ci ne introduc in lucrarea lor tainic, se intrupeaza liturgic. Asa vom intelege ca “Cina cea de taina” nu s-a terminat, ca nu a trecut “vuietul Cincizecimii”...

Icoanele nu sunt numai o reprezentare vazuta a planului nevazut. Cei zugraviti in ele devin o prezenta in locasul bisericesc. Intalnirea tainica cu persoanele reprezentate in icoane este un fel de pregatire spre intalnirea mai deplina cu Hristos. Asa putem intelege de ce nu se poate savarsi Liturghia fara icoane. Chiar si atunci cand Sfanta Liturghie se savarseste in afara bisericii, trebuie sa fie cel putin un antimis (pe care este zugravita punerea Mantuitorului in mormant), o icoana a lui Hristos la dreapta si una a Maicii Domnului, la stanga.

Bisericile ortodoxe nu sunt zugravite la intamplare. Exista o randuiala in acest sens. Ea este inscrisa in Erminii. Astfel, reperezentarile de pe peretii bisericii au un loc bine definit. In sfantul altar sunt zugraviti Maica Domnului si Sfintii Ierarhi, autori ai celor trei liturghii ortodoxe. Maica Domnului are in dreapta si in stanga sa pe sfintii arhangheli Mihail si Gavriil. In altar mai intalnim scena impartasirii Apostolilor, Liturghia ingereasca, Sfintii Trei Ierarhi, Heruvimi si Serafimi.

In proscomidiar sunt pictate scene in legatura cu Nasterea si Patimile Domnului. Tot aici este reprezentat Iisus in potir, iar in cazul in care nu este spatiu, sunt pictate instrumentele de la rastignire: trestia, buretele, piroanele, crucea. Potrivit regulamentului Sfantului Sinod pentru zugravirea bisericilor (art.9, alin.d/1912) la proscomidiar se picteaza pestera din Betleem si Pogorarea de pe Cruce de catre Iosif si Nicodim. Proscomidiarul este locul in care figureaza pomelnicele ctitorilor si binefacatorilor bisericii. In vesmantar, cealalta incapere din sfantul altar, este reprezentata o scena din Vechiul Testament legata de altar.

Pe iconostas, peretele despartitor dintre altar si naos, sunt prezente mai multe randuri de icoane. Pe primul rand, incepand de jos in sus, sunt icoanele numite imparatesti, ale Mantuitorului si Maicii Domnului. In stanga icoanei Mantuitorului, este icoana hramului bisericii. In dreapta icoanei Maicii Domnului se afla icoana unuia dintre sfintii care se bucura de o cinstire deosebita in zona respectiva. Pe usile diaconesti sunt reprezentati sfintii arhangheli Mihail si Gavriil sau sfinti militari. Pe usile imparatesti se picteaza scena Bunei Vestiri. Sub icoanele imparatesti, se zugravesc scene din Vechiul Testament.

In al doilea rand de icoane sunt pictate 12 praznice imparatesti, in cinstea Mantuitorului Hristos si a Maicii Domnului, avand in centru Cina cea de Taina.
In al treilea rand sunt reprezentati cei 12 Sfinti Apostoli. Pe urmatorul rand de icoane sunt infatisati prorocii Vechiului Testament. Deasupra registrului cu prorocii se afla sfanta cruce, pe care este infatisat Mantuitorul rastignit. In partea dreapta a crucii este prezenta icoana Maicii Domnului, iar in partea stanga este icoana Sfantului Ioan Evanghelistul.

Integral aici...

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”