Sf. Teofilact al Bulgariei – Tâlcuirea parabolei "Iconomului necredincios" (Luca 16, 1-9)

CLICK:
 La pag. 223: Tâlcuirea parabolei "Iconomului necredincios" (Luca 16, 1-9)

1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile. 

2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom. 

3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. 

4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. 

5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu? 

6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci. 

7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. 

8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii. 

9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.

Tâlcuire: 

Dintru această pildă voieşte Domnul ca să ne înveţe pe noi să chivernisim bine bogăţia ceea ce ni s-a dat nouă. Şi mai întâi aceasta cunoaştem, cum că nu suntem stăpâni ai averilor, că nimic nu avem al nostru, ci „iconomi" suntem ale celor străine, ce sunt încredinţate nouă de la Stăpânul, ca bine pe acestea să le chivernisim, [încă] şi precum Acela porunceşte. 

Iar apoi, după ce nu am întrebuinţat iconomi a bogăţiei după ţelul şi voința Stăpânului, ci la desfătările noastre , pe cele date - rău cheltuindu-le, ne aflăm ca „iconomi" ce suntem, „pârâţi". Că voia Stăpânului este să iconomisim pe cele date la trebuinţele celor împreună cu noi robi, iar nu la ale noastre desfătări. 

Şi atunci când vom fi „pârâţi", vrând să ne schimbe Stăpânul de la „iconomia" averilor, adică să ne scoată din viaţa aceasta - iar după mutarea cea de aicea vom şi „da socoteala de iconomie" -, dacă vom fi înţelepţi, vom cunoaşte măcar şi târziu ceea ce se cuvenea a face. 

Şi atunci, ne facem nouă „prieteni" din banii „nedreptăţii", iar bani ai „nedreptăţii" aceia se numesc câţi Domnul ni i-a dat să-i cheltuim la trebuinţele fraţilor şi ale celor împreună cu noi robi, iar noi îi ţinem pentru noi înşine, însă, măcar târziu [în cele din urmă] să ne venim întru simţire, unde ne ducem şi cum că în ziua aceea nici a ne osteni nu putem, căci nu este atunci vreme de lucrare, nici a cere nu este cu cuviinţă; căci „nebune" sunt numite „fecioarele" cele care au cerut un asemenea lucru (Matei 25,1-13). 

Aşadar, ce urmează? Să-i facem împreună părtaşi ai acestor bani [ai „nedreptăţii"] pe fraţi, ca, atunci când vom lipsi de aici [„vom fi scoşi din iconomie"] - adică atunci când ne vom duce din viața aceasta - , să ne primească pe noi săracii în „corturile cele veşnice". 

Pentru că săracilor celor întru Hristos li s-au dat spre moştenire „corturile cele veşnice", întru care pot să-i primească pe cei care aici s-au făcut prieteni cu dânşii prin dăruirea banilor. Iar aceşti bani fiind ai Stăpânului, dintru început se cuvenea a-i da sărmanilor; că aceştia sunt „datornicii", după ceea ce s-a zis: „Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută" (Psalm 36, 26) şi iarăşi „Cel ce miluieşte săracul, împrumută pe Dumnezeu" (Pilde 19,17).

 Sf. Teofilact al Bulgariei