Sf. Ioan Casian, “Despre slava deşartă”

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei de­şarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte sub­ţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce păti­meşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte având multe în­făţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndelet­nicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga-răbdare.

Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea haine­lor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proas­tă, şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cin­ste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucate­lor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean.

Filocalia vol.1 (pdf)