Intrarea Cuviosului Iosif Isihastul sub ascultare

Spre sfârşitul anului 1923, la mai bine de un an de când Francisc (numele de botez al Cuviosului Iosif Isihastul n.n.) se nevoia împreună cu monahul Arsenie (şi aproape trei ani de la venirea sa în Sfântul Munte), acelaşi stareţ plin de discernământ, Daniil Katunakiotul (pe care îl aveau în continuare ca şi îndrumător duhovnicesc), le-a atras atenţia că fără binecuvântarea unui stareţ, nimic nu reuşeşte în monahism, de aceea pentru a avea permanent harul lui Dumnezeu, ei trebuie să treacă în primul rând proba de foc a ascultării. 

Urmând sfatul acestuia, au intrat sub ascultarea a doi bătrâni, Efrem şi Iosif, fraţi după trup [unchi şi nepot, după Iosif Dionysiatul], doi bătrânei simpli, plini de bunătate”, de la Chilia Buna Vestire, ucenicii scriitorului isihast şi ctitor al Chiliei, părintele Nicodim, având binecuvântarea ca după moarte acestora să se nevoiască unde şi cum doresc.

În această perioadă ei au înţeles în mod practic sfatul dat de Stareţul Calinic, anume de a pune ascultarea ca bază a vieţii monahale, întrucât cu cât are cineva mai multă evlavie faţă de stareţul său, cu atât primeşte mai mult har, ce se traduce şi prin mai multă odihnă în rugăciune.

Francisc şi-a reluat aici vechiul obicei (pe care îl va păstra până aproape de sfârşitul vieţii) de a se retrage sub o stâncă, într-o peşteră improvizată din apropierea chiliei (de aici şi numele de Spileotul [al peşterii]), pentru mai multă linişte şi neîmprăştiere, spre a se dedica în întregime rugăciunii.

Perioada petrecută aici a fost folositoare pentru ambele părţi: cei tineri trăiau sub ascultare, dar aveau şi libertatea de a se dedica nevoinţei personale aşa cum îşi doreau, iar pe de altă parte, bătrânii monahi se bucurau de râvna acestora, odihnindu-se prin supunerea şi ajutorul primit de la ei.

Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura

sursa: pemptousia.ro