Trebuie sa iubesti tacerea
Trebuie sa iubesti tacerea, aceasta decurge din insiruirea cuvantului. Dar zice cuviosul Isaac si despre aceasta: ''Cel ce-si infraneaza limba de la barfire, pazeste inima lui de patimi; si cel ce curata inima lui de patimi, vede in tot ceasul pe Domnul''; si: ''Cand vei pune toate faptele vietuirii tale pe un taler si tacerea pe celalalt, vei afla ca ea cantareste mai greu''. Si: ''Mai presus de toate iubeste tacerea, ca ea te apropie de rod. Caci limba n-are putere sa se apropie de el''. Si: ''Mai intai sa ne silim sa tacem; apoi din tacere se naste in noi ceva care ne conduce spre tacere. Dee-ti Dumnezeu sa simti ceva ce se naste din tacere. De vei incepe sa vietuiesti astfel, nu stiu eu ce lumina iti va rasari tie din aceasta''.
In tacere, adancul nostru e lucrator. Cand vorbim e impiedicat sa lucreze. In tacere el se intalneste cu Duhul dumnezeiesc, care atrage cu putere privirea spre bogatia si viata lui; se intalneste cu Duhul dumnezeiesc care e dincolo de el, si din intalnirea aceasta se naste o cunostinta, pe care nu o poate sti decat el si cei carora le-o comunica sau mai bine zis carora le-o comunica nu atat prin cuvinte, cat si prin felul cum arata si cum se comporta. In tacere te intalnesti cu ceva care te duce iarasi la tacere. Tacerea prinde mai bine taina ce se petrece in intalnirea noastra cu infinitatea ce iradiaza din Dumnezeu cel personal. Cand incepe limba sa o exprime, pierdem trairea deplina a acestei taine de-o bogatie indefinita, incepem sa rupem parti din ea, care toate la un loc nu pot reda indefinitul. In tacere, esti oarecum in mijlocul ei, identificat cu ea; prin graire te detasezi, te departezi de ea; in cuvinte prinzi numai fasii din ea, nu mai traiesti intregul si intregul acesta nu poate fi combinat din fasii, pentru ca infinitul nu se poate realiza din combinarea partilor limitate. Desigur nu e vorba de tacerea diplomatica ci de tacerea care e semnul scufundarii in infinitul dumnezeiesc prin adancul inimii.
Si iarasi: ''Tacerea este taina veacului viitor. Iar cuvintele sunt uneltele lumii acesteia''.
Prin tacere ne ridicam in planul infinitului si al indefinitului, trait in mod deplin. Prin cuvinte exprimam lucrurile distincte ale lumii acesteia si coboram in lumea aceasta compusa din lucruri finite; cuvintele ne atrag in ingustimile lor facute pentru lucrurile marginite ale lumii din afara.
Sfantului Arsenie asa i-a poruncit a doua oara glasul dumnezeiesc: ''Arsenie, fugi, taci, linisteste-te si te vei mantui''.
Filocalia (Vol. 8, pag. 50,51) - Calist si Ignatie Xantopol
sursa: altmarius.ning.com
