Părintele Serafim Rose: „Perspectiva ortodoxă asupra lumii” (fragment)

Viaţa noastră anormală de astăzi poate fi caracterizata ca fiind răsfăţată, ghiftuită. Din fragedă pruncie, copilul de azi este tratat, ca o regulă generală, drept un mic zeu sau o zeiţă în familie: toanele îi sunt ascultate, dorinţele împlinite; este înconjurat de jucării, distracţii, plăceri; nu este educat şi crescut conform principiilor stricte ale comportamentului creştin, ci lăsat să se dezvolte aşa cum tind dorinţele sale.

Este suficient ca el să spună „Vreau asta!” sau „N-o s-o fac!”, pentru ca părinţii săi îndatoritori să i se plece în faţa-i şi să îl lase să facă precum doreşte. Poate aceasta nu se întâmplă tot timpul în fiecare familie, dar se petrece suficient de des pentru a fi regula educaţiei contemporane a copiilor, şi chiar şi cei mai bine intenţionaţi părinţi nu scapă pe deplin acestei influenţe. Chiar dacă părinţii încearcă să îşi crească copiii cu stricteţe, cei din jurul lor încearcă să facă altceva. Trebuie ca ei să ia în consideraţie acest lucru, atunci când îşi educă copilul.

Când un astfel de copil devine adult, se înconjoară, în mod natural, cu aceleaşi lucruri cu care a fost obişnuit din copilărie: plăceri, distracţii şi jucării pentru cei mari. Viaţa lui devine o căutare continuă după „distracţie” care, apropo, este un cuvânt complet necunoscut în orice alt vocabular; în Rusia secolului al 19-lea sau în orice altă civilizaţie serioasă nu s-ar fi înţeles ce înseamnă acest cuvânt.

Viaţa este o căutare constantă după „distracţie”, care este atât de goală de orice înţeles serios, încât un vizitator din orice ţară a secolului al 19-lea, privind la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distracţii, la reclame, filme, muzică – la aproape orice aspect al culturii noastre de masă – ar crede că a nimerit într-un ţinut de imbecili care şi-au pierdut orice contact cu realitatea. Este un lucru pe care noi nu prea îl luăm adesea în consideraţie, deoarece trăim în societatea aceasta, luând-o aşa cum este.

Unii observatori recenţi ai vieţii noastre contemporane au numit tineretul de astăzi „generaţia eu” şi vremurile noastre „evul narcisismului”, caracterizat de veneraţia şi fascinaţia pentru sine care împiedică dezvoltarea unei vieţi normale. Alţii au vorbit de un univers de „plastic” sau de o lume de vis, în care atât de mulţi oameni trăiesc astăzi, incapabili să înfrunte ori să înţeleagă realitatea lumii ce îi înconjoară sau a problemelor din lăuntrul lor.

Apărut în „The Orthodox Word”

Vol. 18, Nr. 4 (105) iulie-august, 1982

Traducerea: Radu Hagiu