Fiindcă dacă ar socoti că face pocăinţă, dar încearcă să se împotrivească în cuvînt celui ce-l judecă pe el, întemeiat sau neîntemeiat, nu este vrednic de iertarea cea după har, ca unul ce caută judecătorie şi dreptăţi şi aşteaptă să ia folos de la forul dreptăţii. Dar această faptă este străină poruncilor Domnului. Şi pe drept cuvînt. Căci unde se aduc dezvinovăţiri, se caută dreptatea şi nu iubirea de oameni. Acolo a încetat harul, care îndreptează pe cel care a făcut rău, fără faptele dreptăţii, numai prin recunoaşterea şi răbdarea cu mulţumire a mustrărilor celor ce-l mustră, şi prin suferirea celor ce-l învinovăţesc fără punere de rău la inimă.
Căci cu cît se roagă cineva mai mult pentru cei ce-l bîrfesc şi învinovăţesc pe el, cu atît îi înştiinţează Dumnezeu mai mult pe cei ce-l duşmănesc pe el, şi-i dăruieşte lui odihnă prin rugăciunea curată şi stăruitoare.
Filocalia
