„O temeinică împăcare a gândurilor este un dar de la Dumnezeu”

O temeinică împăcare a gândurilor este un dar de la Dumnezeu; dar darul acesta nu se dă fără osteneala unei lucrări proprii, plină de stăruinţă. Nici prin propriile voastre osteneli nu veţi dobîndi nimic şi nici Dumnezeu nu vă va dărui ceva, dacă nu vă veţi strădui din toate puterile. Asta e o lege de neînlăturat. Cât despre felul de osteneală ce trebuie depusă întru aceasta, am amintit-o de mai multe ori; să nu lăsăm gândurile să rătăcească după bunul lor plac, iar când ele vor alerga de la noi fără voia noastră, noi vom trebui să le întoarcem îndată înapoi, învinuindu-ne în cugetul nostru cu durerea în suflet pentru această nestăpînire.

Sf. Ioan Scărarul spune în această privinţă, că "trebuie să ne închidem mintea cu stăruinţă în cuvintele rugăciunii". Niciodată nu trebuie să socotim că vreo lucrare oarecare duhovnicească este desăvârşit statornicită în noi şi cu atât mai puţin să socotim această rugăciune; ci trebuie să ne purtăm întotdeauna în aşa chip ca şi cum pentru întîia oară am fi început s-o săvârşim. Ceea ce se face pentru întâia oară se săvârşeşte şi cu osârdia cea dintâi.

Dacă atunci când veţi începe rugăciunea veţi socoti că niciodată nu v-aţi dat silinţa atât cât se cuvine şi că vreţi să faceţi acest lucru abia de acum pentru întâia oară, atunci veţi săvârşi întotdeauna rugăciunea cu osârdia cea dintâi şi ea va merge bine. Și de nu veţi propăşi întru rugăciune, să nu vă aşteptaţi la vreo propăşire în nici una din celelalte fapte bune, fiindcă ea e rădăcina tuturor.

SBORNICUL – Lucrarea minţii

DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS