Ce este lumina necreată și cum o putem experia?
Trebuie să știm că lumina divină nu este un fenomen natural, ca atunci când ne lovim în cap sau alte cauze care generează semnale electrice prin sistemul nervos pe care creierul nostru (mai exact cortexul nostru vizual) le interpretează ca lumină.
De asemenea, lumina divină nu este „ca o emanație de la Dumnezeu” – este Dumnezeu însuși, mai exact este energia Lui. Dumnezeu este absolut inaccesibil în ființa Sa, dar perfect comunicabil în energiile Sale. Aceasta este o diferență mai presus de cuvânt în simplitatea pură a lui Dumnezeu care depășește orice complexitate cunoscută de noi.
De aceea această lumină se numește „lumină necreată”.
Punctul principal în vederea luminii necreate nu este experiența vederii luminii în sine – chiar dacă această lumină este mult mai puternică decât lumina soarelui – în mod obișnuit, sfinții au spus că este „mai puternică decât 1000 de sori”. Punctul principal este fericirea absolută și împlinirea provocată de această experiență.
Acest lucru se întâmplă atunci când mintea transcende realitățile inteligibile și conceptele amestecate cu imagini, care le aparțin și, într-o manieră evlavioasă și devotată, a respins toate lucrurile, atunci va sta în fața lui Dumnezeu surd și fără cuvinte (vezi Ps. 38: 13).
Acum mintea devine simplă în mâinile lui Dumnezeu și este recreată fără împotrivire în modul cel mai sublim, căci nimic străin nu intră înăuntru: harul din interior o ridică într-o stare superioară și, într-un mod cu totul minunat, o luminează cu lumina inefabilă, desăvârșind astfel ființa noastră interioară. Iar când în acest fel „ziua apare și steaua dimineții se ridică în inimile noastre” (cf. 2 Petru 1:19), atunci „omul adevărat” – mintea – „va ieși la adevărata sa lucrare” (cf. Ps. 104: 23), urcând în lumină drumul care duce spre munții veșnici.
În această lumină, mintea cercetează în mod miraculos lucrurile supramundane, fie încă unită cu materialitatea de care a fost legată inițial, fie despărțită de aceasta – în funcție de nivelul pe care l-a atins. Căci nu se înalță pe aripile fanteziei minții, în care caz mintea rătăcește întotdeauna ca un orb, fără a deține o înțelegere exactă și sigură, fie a unor lucruri senzoriale care nu i se prezintă imediat, fie a unor realități inteligibile transcendente.
Mai degrabă se înalță în adevăr total, ridicată de puterea inefabilă a Duhului și, cu o percepție spirituală și inefabilă, aude cuvinte prea sacre pentru a putea fi rostite (cf. 2 Cor. 12: 4) și vede lucruri invizibile. Și devine în întregime răpită în acest miracol, chiar și atunci când nu mai este acolo, și rivalizează cu corul angelic neobosit, devenind cu adevărat un alt înger al lui Dumnezeu pe pământ. Prin ea însăși aduce fiecare lucru creat mai aproape de Dumnezeu, pentru că ea însăși participă acum la toate lucrurile și chiar la Acela care transcende toate, în măsura în care s-a conformat în mod fidel imaginii divine.
Starea propriu-zisă a minții este o înălțime noetică, care seamănă oarecum cu nuanța cerului, care este umplută cu lumina Sfintei Treimi în timpul rugăciunii. Dacă doriți să vedeți starea corespunzătoare a minții, scăpați-vă de toate conceptele și atunci o veți vedea ca safir sau nuanța cerului. Dar nu puteți face acest lucru decât dacă ați atins despătimirea, căci Dumnezeu trebuie să coopereze cu voi și să vă îmbogățească de lumina Sa naturală.
Bazat pe Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nil
sursa: ro.asceticexperience.com
