Socoteşte, zice, cele ale harului astfel: închipuieşte-ţi că ai urcat la treapta a douăsprezecea a desăvârşirii. Căci se întîmplă uneori că se poate ajunge şi la această măsură. Dar harul se retrage iarăşi, şi coborînd o treaptă, rămîne aşa-zicînd pe a unsprezecea. I s-au arătat o vreme omului acele lucruri minunate a căror experienţă a făcut-o. Dacă i-ar rămîne acestea mereu în acelaşi fel, nu ar putea să poarte iconomia şi greutatea cuvîntului. N-ar putea să asculte, sau să grăiască, sau să se îngrijească despre vreun lucru, fie el cît de mic. Ar sta numai într-un colţ, pironit, răpit şi îmbătat.
De aceea nici nu i s-a dat lui măsura desăvârşită, ca să aibă vreme să se ocupe şi cu îngrijirea fraţilor şi cu slujba cuvîntului.
Sf. Simeon Metafrastul -
Filocalia vol.5 (pdf), Cuvantul 93
