"cuvântul cel de pe urmă"
În cartea mea despre Stareţul Siluan, la sfârşitul descrierii vieţii sale adaug cuvântul lui cel de pe urmă. Eu i-am zis:
– Îmi pare rău că sunt tot mereu bolnav şi că nu am mai multă vreme să dau teologiei.
Cu blândeţea şi liniştea lui caracteristică, el m-a întrebat:
– Şi socotiţi aceasta a fi ceva mare?
Eu mă purtam cu el ca ştiind că era cel mai înalt dar al bunăvoirii lui Dumnezeu către mine. Şi, fireşte, nu am putut răspunde la întrebarea lui.
După un moment de tăcere, îmi zice:
– Mare, este un singur lucru: a se smeri, a înfrânge mândria care împiedică a iubi.
Am numit aceasta cuvântul cel de pe urmă, pentru că şi Domnul vorbeşte despre acelaşi lucru la Cina cea de Taină. Şi apostolul Pavel tot aşa zice:
"Ci râvniţi darurile cele mai bune. Şi încă mai înaltă cale arăt vouă. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea prorocie şi aş şti tainele toate şi toată cunoaşterea, şi de aş avea toată credinţa, cât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimica sunt. Şi de aş împărţi toată averea mea, şi dacă trupul meu aş da să-l arză, iar dragoste nu am, nimic îmi foloseşte."
Pr. Sofronie Saharov
sursa: altarulcredintei.md
