Mi-e dor să-Ţi vorbesc, dar sunt păcătos şi tac

Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă sileşte să-Ţi vorbesc, dar nevrednicia şi păcătoşenia mea îmi poruncesc să tac.

Cine îşi adună în visteria sa rugăciuni şi milostenii acela se îmbogăţeşte în Dumnezeu. Alţii îşi adună bani; dar tu adună-ţi rugăciuni şi milostenii. Alţii se veselesc cu fluiere şi muzică, dar tu veseleşte-te cu psalmodierea şi cu preaslăvirea lui Dumnezeu. Unii îşi găsesc veselia în plăceri; dar tu găseşte-ţi veselia în Dumnezeu, Care ţie şi tuturor celor ce-l iubesc pe El v-a pregătit cununa slavei.

Cel nepăsător se gândeşte în timpul rugăciunii la sfârşitul ei, să audă : amin; iar cel ce se roagă cu mintea trează nu este împovărat de durata slujbei.

Pe un frate înainte de priveghere gândul îl îndemna, zicând: astăzi acordă-ţi odihna şi nu te scula la priveghere. Însă el îi răspundea gândului: gândeşte-te că mâine nu te vei mai scula , de aceea este mai bine să te scoli azi.

Roagă-te lui Dumnezeu, vărsând lacrimi înaintea harului Său; atunci rugăciunea ta va fi ca tămâia. Conductele de apă sunt folosite în timpul incendiului, iar lacrimile - în timpul ispitelor. Apa stinge flăcările, iar lacrimile în timpul rugăciunii sting poftele rele.

În fiecare zi să cerem de la Domnul lacrimi de pocăinţă ca, atunci când începem să plângem pentru păcatele noastre, sufletul nostru să înfloreasacă, izbăvindu-se de uscăciunea păcatului.

Minunată este rugăciunea săvârşită cu suspine şi lacrimi, mai ales dacă lacrimile le vărsăm în tăcere. Cine se roagă cu ştiinţă şi cu credinţă, acela Il vede inaintea sa pe Domnul, deoarece în El trăim şi ne mişcăm şi suntem.

Sf. Isaac Sirul

sursa: MM-blog

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”