SFÂNTA TREIME ÎN OM

Dintru început a fost greu de priceput şi de aceea s-au născut multe rătăciri cu privire la înţelegerea Sfintei Treimi. Şi asta din pricina că de mici suntem obişnuiţi să înţelegem persoana în legătură cu numărul 1, 2, 3. Această greutate au încercat sfinţii Părinţi să o ajute cu următoarea asemănare. Uitaţi-vă la soare: e unul şi totuşi întreit: lumină, căldură şi raze.

Învăţătura despre Sfânta Treime e dogmă a Bisericii - învăţătură fără tocmeală a Bisericii — că Dumnezeu e Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. Acum: Tatăl, zice Iisus, că nimeni nu L-a văzut fără numai Fiul. Pe Fiul L-am văzut: S-a făcut om, S-a făcut Persoană istorică. Pe Duhul Sfânt iarăşi L-am priceput, când S-a pogorât sub formă de limbi de foc, dând ucenicilor o limbă nouă.

Şi odată m-am întrebat: unde mai sunt limbile de Foc? Sunt; când le aprinde Dumnezeu în inima omului. Despre rătăcirile, care privesc înţelegerea Sfintei Treimi, sunt multe de spus. Să luăm altă parte, mai la îndemâna şi trebuinţa noastră. Şi anume: ce ne-ar trebui nouă Sfânta Treime? Ce legătură are această dogmă cu sufletul tău?

Ascultaţi: într-una din încheierile rugăciunilor, pe care le zice preotul, e cuvântul: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti." Băgaţi de seamă: că Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în Persoane, Se odihneşte în sfinţi. Ce înseamnă asta ? Că în păcătoşi Se chinuieşte.

„Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti".

Ascultaţi, că nu vă grăim din cărţi şi peste puterile voastre de înţelegere. Uite, de aici, din uşile împărăteşti, numai noi preoţii vă grăim. Şi vă spunem că avem canonul să vă ascultăm necazurile. Iar când este unul mai curat zicem: bine că mai este unul mai neticăloşit în păcate. Şi am simţit bucurie când a venit un creştin mai despovărat de păcate. Şi atunci ne-am odihnit. Şi aşa s-a întărit simţirea asta, încât am căutat texte şi am găsit.

Dragii mei, în primele veacuri toţi creştinii se numeau sfinţi, fiindcă se împărtăşeau zilnic şi se împărtăşeau de viaţa de dincolo, fiindcă plecau şi se trezeau arestaţi. Întru aceştia Se odihnea Dumnezeu. Despre asta vi s-ar putea ţine o predică morală. Trageţi-vă, însă, singuri socoteală din aceste cuvinte: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti".

Băgaţi de seamă, care plată o vreţi. Vreţi plata Sfântului Duh, odihniţi pe Dumnezeu în voi. Altă plată nu-i, decât a pedepsei şi pe asta n-o vreţi.
[...]
Ştiţi, sau aţi auzit, că mulţi ÎI caută pe Dumnezeu în ceruri, şi-ar vrea sa meargă cu avionul la El, sau cu nişte gloanţe, care ar trece prin nu ştiu ce straturi. Nu trebuie să-L înţelegeţi ca stând undeva departe, în nu ştiu ce hău de lume.

Dumnezeu nu locuieşte în depărtare, ci în inimile oamenilor.

Împărăţia lui Dumnezeu nu este la cine ştie câte milioane de ani lumină, ci este înlăuntrul nostru. E o împărăţie a conştiinţei împăcate, împăcate cu toată lumea, o împărăţie a iubirii de Dumnezeu şi oameni, în care se oglindeşte chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare realizaţi în inimă această conştiinţă a Împărăţiei lui Dumnezeu, această conştiinţă curată.

PĂRINTELE ARSENIE BOCA - „ÎNGERUL CU CĂDELNIŢA DE AUR" (p. 320, 321)