Cuvinte cu bucurie de la Sfântul Ioan de Kronstadt
Pământul pare o masă pregătită pentru cel mai variat și bogat ospăţ Privesc lumea, aşa cum a zidit-o Dumnezeu, descoperind pretutindeni neasemuita dărnicie a Creatorului, vădită şi în felul cum a înzestrat natura. Pământul, cât este de întins, pare o masă pregătită pentru cel mai bogat, mai îmbelşugat şi mai variat ospăţ, aşa cum numai cel mai iubitor şi mai generos amfitrion putea să o pregătească. Adâncurile apelor oferă de asemenea omului hrană din belşug.
Şi ce să mai vorbim despre animalele patrupede, despre păsări. Ele îi pun omului la îndemână, cu aceeaşi generozitate, hrană şi îmbrăcăminte. Nenumărate sunt darurile Domnului. Priviţi numai câte nu ne oferă pământul vara şi toamna? Cuvine-se ca tot creştinul şi mai ales preotul să imite dărnicia lui Dumnezeu! Fie ca masa ta să fie întinsă asemenea mesei Domnului! Zgârcitul este vrăjmaşul Domnului.
Să ne bucurăm de razele soarelui Datu-ne-a Domnul din bunătatea Sa, deşi nu ne-am arătat vrednici de ea, să vedem soarele, să ne bucurăm de razele lui. Lumina soarelui să-ţi fie chezăşie, dar mai cu seamă lumina lină a Sfintei slave a Tatălui ceresc, a Fiului Său, Unul-Născut, cea care ne-a fost dată nouă, şi Duhul dragostei dat inimilor noastre. O, Doamne, în câtă frumuseţe Te-ai îmbrăcat!
Dacă oamenii, fiinţe slabe, repede trecătoare, muritoare, fac atâtea fapte mari şi minunate, graţie talentului şi însuşirilor cu care i-a înzestrat Dumnezeu, dacă uneori milioane de oameni se supun unui singur om, de ce nu s-ar cuveni oare să ne supunem cuvântului Celui ce îi aduce la viaţă pe toţi oamenii?
Ţineţi minte cuvintele sutaşului: „Eu” – spunea el – „sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostaşi şi zic acestuia: Du-te, şi se duce, şi altuia: Vino, şi vine, şi slugii mele: Fă aceasta, şi face” (Luca 7, 8). Mai departe: dacă multe animale sunt înzestrate cu priceperea de a face lucruri uimitoare, pe care nici omul nu le poate face – animale pe care le călcăm în picioare, care sunt atât de neînsemnate şi de firave, ce n-ar putea face Atot-făcătorul, Cel care ne-a înzestrat din belşug cu tot felul de priceperi, îndemânări şi posibilităţi?
Dacă nişte plante neînsufleţite, care astăzi sunt şi mâine se aruncă în cuptor (cf. Matei 6, 30), se alcătuiesc după cuvântul Lui în forme atât de frumoase şi de gingaşe, dacă vedem toată materia supunându-se cuvântului Lui, voinţei Sale de a se transforma la infinit (prin mijlocirea a numai cinci stihii), cine oare, văzând toate acestea, ar mai sta să ceară dovezi ale Atotputerniciei Sale?
Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, la fiecare pas şi în fiecare clipă! Umpli cerul şi pământul de slava înţelepciunii Tale, a bunătăţii Tale, a atotputerniciei Tale! Tu nu eşti numai Demiurgul cel mai înţelept, Cel ce Te arăţi necontenit ca Demiurg înţelept; Tu ai dat şi făpturilor Tale însuşirea de a crea şi ele creează, prin puterea pe care le-a dat-o slava Ta, lucruri minunate şi de folos!
O, Doamne, în câtă frumuseţe Te-ai îmbrăcat! Ce mult ne-am înjosit pe noi înşine, natura noastră, prin păcate. Dar cât de mult ne preţuieşti, Doamne, şi pe ce înaltă treaptă ne vede ochiul Tău! Pentru noi, Dumnezeu nu L-a cruţat pe Fiul Său. L-a făcut să ia trupul nostru, firea noastră, pentru a ne mântui. Ne-a pregătit, încă de la întocmirea lumii, împărăţie veşnică; de întoarcerea noastră se bucură îngerii cei buni după fire. Iar noi ce facem?
Nici măcar nu vrem să ştim de toate acestea, ne înjosim din ce în ce mai rău, ne distrugem sufletul cu tot felul de vicii şi împătimindu-ne de toate cele ale lumii. Nespus de trist este să vezi aşa omul, făptură creată după chipul lui Dumnezeu, îndeosebi creştinul, cel ce s-a învrednicit de o asemenea înaltă chemare, pe care Dumnezeu îl cinsteşte atât de mult, dăruindu-i cu toate bunătăţile.
În așteptarea unei bucurii și mai mari Ce văd când privesc lumea creată de Dumnezeu? Văd cât este de vastă, văd pretutindeni, în regnul animal, viaţa pulsând vioi printre patrupede, printre reptile, insecte şi păsări şi printre peşti. Te întrebi de ce viaţa oamenilor este atât de tristă, strâmtorată, plină de amărăciuni, mai cu seamă a celor înclinaţi spre evlavie. Domnul a răspândit peste tot, din belşug, viaţă, mulţumire, bucurie şi toate făpturile, în afară de om, Îl preaslăvesc pe Creator vesele, bucurându-se de viaţă.
Oare de ce viaţa omului se desfăşoară cu totul altfel decât a celorlalte făpturi? Nu este oare şi el zidirea aceluiaşi Demiurg? Explicaţia e simplă. Viaţa noastră este otrăvită fie de noi înşine, prin păcat, fie de vrăjmaşul cel fără de trup, acesta „ocupându-se” mai cu seamă de cei ce vor să ducă o viaţă mai râvnitoare. Viaţa omului, a creştinului adevărat, aparţine viitorului, veacului ce va să vină. Acolo îl aşteaptă toate bucuriile, deplina fericire. Aici pe pământ nu este decât un surghiunit, care îşi ispăşeşte pedeapsa. Uneori, natura toată i se ridică împotrivă, din cauza păcatelor, ca să nu mai vorbim de duşmanul său învederat, diavolul, care „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8 ).
Aşa că nu mă tulbur când văd peste tot în lume bucurie şi mulţumire, chiar dacă de multe ori n-am de ce să mă bucur şi privesc cu mâhnire la creaturile lui Dumnezeu care se bucură în tot largul. Mi s-a pus la spate, pentru păcatele mele, un gâde care nu mă părăseşte o clipă şi nu încetează să mă lovească. Dar îmi va veni şi mie cândva vremea să mă bucur; nu aici însă, ci în lumea de dincolo.
Sursa: Revista OrthoGraffiti, nr 21. www.sfantulmunteathos.wordpress.com
