„să nu râvneşti însă anumite mişcări şi încântări”

Întrebi ce este de trebuinţă pentru rugăciunea lui Iisus. Aşa cum o faci, e bine. Adu-ţi aminte de Domnul şi numai aşa s-o faci. Lucrul acesta ţi-l aduc cu putere aminte: tu trebuie să stai cu luare aminte în inimă şi să te afli acolo înaintea feţei lui Dumnezeu, Care pretutindenea este şi, prin urmare, în dumneata, El care vede toate şi prin urmare, şi cele ce se petrec înlăuntrul tău. Ceva mai temeinic va începe, când în inimă va lua fiinţă acel foc mic.

Oboseşte-te să n-o întrerupi şi ea se va împuternici în aşa măsură, încât se va repeta singură şi atunci va începe să murmure pârâiaşul, cum spunea stareţul Partenie, cel din Lavra Peşterilor din Kiev. Iar din cei din vechime a spus cineva: aşa cum tâlharii care s-au apropiat de casă, ca să se furişeze într-însa şi să o prade, îndată ce aud că înlăuntru vorbeşte cineva, nu îndrăznesc să mai pătrundă înăuntru, tot astfel, când vrăjmaşii noştri se furişează, ca să-l prade şi când acolo aud că susură rugăciunea, dau târcoale înjurul lui, dar le e frică să intre înăuntru.

Ceea ce trebuieşte căutat prin rugăciune este să împliniţi un simţământ de isihie, de linişte, dar care aprins să nu te mai abată de la faţa lui Dumnezeu; să nu râvneşti însă anumite mişcări şi încântări, iar când Dumnezeu îţi va trimite anumite simţiri duhovniceşti în rugăciune, tu să mulţumeşti pentru ele, dar să nu ţi le însuşeşti ca ale tale şi să nu-ţi pară rău ca după o mare pierdere, când se vor îndepărta, ci să te cobori întotdeauna din înălţimea lor la acest simţămînt liniştit care stă îndreptat spre Dumnezeu.

Sbornicul