Nu trebuie sa judecam pe nimeni, chiar daca l-am vedea cu proprii nostri ochi gresind sau petrecând în continua încalcare a poruncilor lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfânta Scriptura: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” (Matei 7,1). „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (Rom. 14,4). Cu mult mai bine este sa ne amintim de cuvintele apostolului: „Cui i se pare ca sta sa ia seama sa nu cada” (I Cor. 10, 12), fiindca nu se stie câta vreme vom putea ramâne în fapta cea buna, dupa cum spune prorocul cel instruit din propria sa experienta: „Iar eu am zis întru îndestularea mea: "Nu mă voi clătina în veac!" Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.” (Ps. 29, 6-7). Domnul ne-a poruncit sa purtam dusmanie doar împotriva sarpelui, adica împotrica aceluia care dintru început a înselat pe om si l-a izgonit din rai, împotriva...