Aşa îi dăruieşte Domnul Dumnezeu aceluia plînsul fericit
Şi aşa îi dăruieşte Domnul Dumnezeu aceluia plînsul fericit sau porunca a doua. «Fericiţi, zice, cei ce plîng», adică bine este a se plînge cineva pe sine însuşi şi pe aproapele din dragoste şi rîvnă.
Ε ca cel ce plînge pentru un mort sub puterea gîndurilor înfricoşătoare, dinainte de moarte, pentru cele ce vor fi după moarte. El suspină din adîncul inimii şi în tînguire multă, negrăită. Şi nu se îngrijeşte nici de cinste, nici de necinste, ci dispreţuieşte chiar viaţa însăşi, ba uită adeseori şi de mîncare, din durerea inimii şi a tînguirii neîncetate.
În felul acesta harul lui Dumnezeu şi Maica de obşte a tuturor îi va dărui lui blîndeţea şi începutul urmării lui Hristos, adică a treia poruncă, cum a zis Domnul: «Fericiţi cei blînzi». Unul ca acela se face întărit ca o stîncă şi nu mai e clintit de nici un vînt sau val al vieţii, ci e pururea la fel, în prisosinţă şi în lipsă, în bună stare, în cinste şi în ocară.
Şi simplu vorbind, în orice lucru, el cunoaşte cu bună pătrundere, că toate trec, şi cele dulci şi cele dureroase şi că viaţa aceasta este cale spre veacul viitor; şi că chiar dacă nu vrem noi, se fac cele ce se fac, şi în zadar ne tulburăm şi ne păgubim de cununa răbdării şi ne arătăm potrivnici voii lui Dumnezeu, fiindcă toate cîte le face Dumnezeu, sînt bune foarte şi noi sîntem neştiutori. «Căci va îndrepta, zice, pe cei blînzi întru judecată», mai bine-zis întru pătrunderea lucrurilor.
Petru Damaschin – Filocalia 5
