Toată ispita e îngăduită de Dumnezeu ca o doctorie spre tămăduirea sufletului

Toată ispita e îngăduită de Dumnezeu ca o doctorie spre tămăduirea sufletului celui bolnav. Prin ea dăruieşte iertare de păcatele de mai înainte şi de cele de faţă şi o piedică pentru cele viitoare.

Dar pentru aceasta, nu are laudă nici diavolul, nici cel ce ispiteşte, nici cel ispitit.

Fiindcă diavolul este vrednic de ură ca răufăcător; căci nu face aceasta din purtarea de grijă. Iar cel ce ispiteşte e vrednic de mila celui ispitit, pentru că nu face din dragoste, ci fiindcă rîde diavolul de el şi-l munceşte.

Iar cel ispitit rabdă necazurile pentru greşelile sale şi nu pentru altcineva, ca să aibă laudă. Căci nu e fără păcat. Şi chiar dacă ar fi, ceea ce e cu neputinţă, rabdă în nădejdea răsplătirii şi de frica muncilor. Cu aceştia aşa stă lucrul.

Iar Dumnezeu rînduind, ca Cel ce nu are lipsă de nimic, tuturor cele spre folosul lor, e vrednic de mulţumire, că suportă cu îndelungă răbdare şi pe diavolul şi răutăţile omeneşti, răsplătind tot binele şi înainte de păcat şi după păcat, celor ce se pocăiesc.

Sf. Petru Damaschin - Filocalia 5