Sf. Petru Damaschin - Cele pentru mântuire pot fi aflate uşor de toți
Cele care pot să mîntuiască sufletul, le-a făcut mai uşor de dobîndit decît celelalte lucruri. Iar cele ce-i aduc pieire, mai greu. Astfel, sărăcia mîntuieşte mai multe suflete, iar bogăţia se face piedică celor mulţi; şi cea dintîi o poate afla oricine, cealaltă însă nu ne este la îndemînă.
Pe urmă ocara, smerenia, răbdarea, ascultarea, supunerea, înfrînarea, postul, privegherea, tăierea voii proprii, neputinţa trupească, mulţumirea pentru toate acestea, ispitele, păgubirile, lipsa celor trebuincioase, lipsa celor dulci, golătatea, îndelunga-răbdare, şi, simplu, toate lucrurile care se fac pentru Dumnezeu, sînt fără piedică şi nimeni nu se luptă pentru ele, ci mai degrabă le lasă celor ce le aleg să le aibă, fie că vin asupră-le cu voia sau fără voia lor.
Iar cele ce duc spre pieire sînt greu de aflat, ca bogăţia, slava, fala, semeţia, stăpînirea, puterea, neînfrînarea, multa mîncare, somnul mult, împlinirea voii proprii, sănătatea şi tăria trupului, viaţa fără necazuri, cîştigurile, împlinirea tuturor poftelor după cele plăcute, hainele şi acoperămintele multe şi de mare preţ şi cele asemenea, pentru care e mare lupta şi anevoie se află şi trecător le e folosul şi mult e necazul şi puţină bucuria.
Fiindcă celor ce le au şi celor ce nu le au, dar poftesc să le aibă, le pricinuiesc tot felul de necazuri, cu toate că nu este nici una rea, ci e rea numai folosirea lor cum s-a zis.
Sf. Petru Damaschin - Filocalia 5