Dintru ale Tale

Toate sunt ale Tale, Doamne. Ce am eu să nu fi primit? Și eu sunt al Tău, m-ai dat cu împrumut lumii. Părinții mei au dorit, fără să știe pe cine, iar Tu m-ai dat pe mine lumii, prin ei; Dragostea Ta prin dragostea lor.

Atâtea frumuseți, atâtea lucruri minunate am primit și le-am prăpădit. Și nu e vorba doar de lucruri, ci de inima curată, de sinceritatea și neprihănirea copilăriei, de sentimentele și emoțiile adolescenței și multe altele. De mi le vei cere îna­poi, nădăjduiesc că mă vei ierta că nu le mai am, dar cău­tând, în timp, Te-am aflat pe Tine, Dragoste mai presus de fire, mai presus de cuvânt. Nu vreau să mă mai despart de Iubirea vieții mele, de Bucuria inimii mele, de Tine, Iisuse al meu!

Cum nu Ți-ar aparține inima mea ce o am de la Tine? Dar viața mea toată? Ce mă fac eu, Doamne, fiindcă viața ce mi-ai dat-o curată, nu mai este așa? Vai mie!

Dar nu mă las de Tine. Te voi slăvi oriunde aș fi. Slavă mi­lostivirii Tale, Doamne!