Postări

Se afișează postări din iulie, 2025

Pr. Lucian Farcașiu: „Vindecarea a doi orbi și a unui mut; Sf. Pantelimon” (27.07.2025)

Imagine
Pr. Lucian Farcașiu: „Vindecarea a doi orbi și a unui mut; Sf. Pantelimon” (27.07.2025)

Tot ceea ce mă necăjeşte prefac în rugăciune

Imagine
Şi eu mă gândesc că păcătuiesc. Nu merg bine. Însă tot ceea ce mă necăjeşte prefac în rugăciune, n-o închid înlăuntrul meu, merg la duhovnic, mă spovedesc, s-a isprăvit! Să nu ne întoarcem înapoi şi să spunem ce n-am făcut. Însemnătate are ce-o să facem acum, din această clipă şi mai departe. Precum spune Apostolul Pavel: …uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte (Filip. 3, 14). Pe Apostolul Pavel l-a cercat duhul temerii spre a-i tăia strădania către Hristos, dar el a prins îndrăzneală şi a zis: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2, 20). Şi celelalte: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere” (Rom. 35-36). Şi Împăratul Prooroc David: Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi povesti lucrurile Domnului (Ps. 117, 17). Să vă desfăt...

Pateric: Pocainta

Imagine
Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen: "Am savarsit un mare pacat si voiesc sa ma pocaiesc trei ani". Avva i-a raspuns: "Mult este". Fratele i-a grait: "Dar pana la anul?". Si i-a spus din nou Batranul: "Mult este". Atunci cei de fata au spus: "Pana la 40 de zile?". Si iarasi spuse: "Mult este. Eu spun ca, daca din toata inima se va pocai omul si nu mai adauga in a face pacatul, si in trei zile il primeste pe el Dumnezeu". Patericul egiptean (pdf)

Pr. Ștefan Negreanu: „Vindecarea slăbănogului; Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” (20.07.2025)

Imagine
Pr. Ștefan Negreanu: „Vindecarea slăbănogului; Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” (20.07.2025)

Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul

Imagine
In fiecare an, la 20 iulie, Biserica Ortodoxa il serbeaza pe Sfantul Proroc Ilie Tezviteanul. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad, situata dincolo de Iordan; de aici si numele prorocului, Ilie Tesviteanul. Activitatea Sfantului Ilie s-a desfasurat in regatul Israel din Samaria. Inca din secolul al IX-lea si continuand in al VIII-lea, i.d.Hr., regii lui Israel au imprumutat de la pagani cultul zeului Baal si al zeitei Astarte. In aceste imprejurari, ca sa nasca pocainta in neamul sau si sa-i faca pe regi sa paraseasca inchinarea la idoli, Sfantul Ilie se roaga lui Dumnezeu, si astfel, nu va mai ploua trei ani si sase luni. Este trimis de Dumnezeu la Ahab sa-i vesteasca acestuia marea seceta. Regele, in loc sa se pocaiasca, va cauta sa-l ucida pe Sfantul Ilie. Este ascuns de Dumnezeu intr-o pesera, langa un parau, si hranit de un corb. Dupa un timp Sfantul Ilie ajunge la o vaduva din Sarepta Sidonului - in sudul Libanului d...

Cand imbratisezi icoana Maicii Domnului…

Imagine
Cand imbratisezi icoana Maicii Domnului cea plina de viata si o saruti cu lacrimi fierbinti, sa spui: "Maica Domnului, Preasfanta Fecioara, scapa-ma, caci ma pierd daca ma lasi! Doamne Dumnezeul meu, miluieste-ma pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai!" Si daca spunand acestea simti dragoste multa si vrei sa saruti continuu icoana, acesta este semn ca ti se raspunde la imbratisare. Eu nu pot sa sarut numai o singura data icoana Maicii Domnului si dupa aceea sa plec. Cand ma apropi de ea ma atrage ca un magnet. Si trebuie sa fiu singur, pentru ca vreau sa o sarut ore intregi. Ceva ca o suflare vie imi umple sufletul, ma umplu de har si nu pot sa plec. Dragoste, iubire de Dumnezeu, foc care arde. De indata ce intri in biserica te cuprinde ca o suflare bine mirositoare si ramai ore intregi ca intr-un extaz, fara sa fii in tine, ci in Raiul desfatator. [...] Intr-o seara, atat am sarutat icoana Ei ca am obosit si, asezandu-ma in strana, m...

Grija de multe, boala care ne mănâncă sufletul

Imagine
Priviţi cu atenţie în interiorul vostru. Sub agitaţia de mişcări ale minţii şi ale voinţei, veţi distinge înlăuntrul vostru o neîncetată grijă de chivernisire a traiului, care ne roade sufletul necontenit, ca un vierme, şi care îl poartă pe nevoitor de la o lucrare la alta, împingându-l mereu înainte, din pricina nemulţumirii cu tot ce are; tot ea, atunci când nevoitorul produce un lucru, îi închipuie mereu sute de alte lucruri, în aparenţă foarte importante. Din primul moment după trezire, sufletul este asaltat de griji, care nu ne lasă nici să şedem locului, nici să stăm de vorba cu cineva cum se cuvine, nici măcar să mâncăm în linişte, până când nu ne doboară osteniţi la odihnă, în noaptea adâncă – odihnă, la rândul ei, tulburată de vise pline de griji. Această boala se numeşte grija de multe, ea mănâncă sufletul, ca rugina fierul. Sf. Teofan Zavoratul, Sfaturi intelepte, Editura Egumenita Sursa: manastireasuruceni.md

Pr. Ștefan Negreanu: „Vindecarea demonizaților din ținutul Gadarei” (13.07.2025)

Imagine
Pr. Ștefan Negreanu: „Vindecarea demonizaților din ținutul Gadarei” (13.07.2025)

Ce trebuie să știm despre gânduri

Imagine
Cel care vrea să se roage cu minte curată, nu trebuie să afle noutățile ziarelor, să nu citească cărți fără legătură cu viața noastră duhovnicească, mai ales cele care stârnesc patimile, și să nu cerceteze din curiozitate cele care privesc viața celorlalți. Toate acestea aduc în minte gânduri străine, iar când omul încearcă să le lămurească, ele și mai mult tulbură și îngreuiază sufletul. Când sufletul va fi învățat de Domnul despre dragoste, atunci se tânguiește pentru toată lumea, pentru toată zidirea lui Dumnezeu și se roagă ca toți să se pocăiască și să primească Harul Sfântului Duh. Dar dacă sufletul pierde Harul, pleacă dragostea de la el, pentru că fără Harul lui Dumnezeu este cu neputință să iubească cineva pe vrăjmași și atunci ies din inima sa gânduri viclene, așa cum spune Domnul (Matei 15, 19; Marcu 7, 21-22). Fără smerenia lui Hristos nu se curăță mintea și niciodată nu se odihnește sufletul în Dumnezeu, ci este tulburat totdeauna de diferite gânduri, care împie...

Sfantul Paisie Aghioritul – 12 Iulie

Imagine
“Monahul care strabatea cerurile” Smeritul Parinte Paisie Aghioritul dobandise inca din timpul vietii o faima uriasa, care a trecut dincolo de hotarele Greciei si s-a raspandit in toata lumea, fara radio, fara televizor, fara ziar sau alte mijloace de informare in masa care sa spuna ceva despre el cata vreme a trait. Toata aceasta faima a Cuviosului Paisie Aghioritul s-a transmis din gura in gura de catre oameni care au ramas uimiti de binefacerile si minunile lui. Veneau sa-l vada si sa-i ceara sfatul oameni din America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Australia, Africa si de pretutindeni. Cu fiecare zi care trece lumea afla ce fel de om a trecut pe pamant si il cinsteste tot mai mult. Cauta sa afle tot ce s-a scris referitor la el, sa intrebe pe oamenii care l-au cunoscut. Multi citesc cartile lui, folosesc cuvintele lui in predici, in cicluri de catehizare si-l au ca model pe acest smerit monah, care avea doar clasele primare. Iar aceasta inseamna ca Harul lui...

Pr. Lucian Farcașiu: „Vindecarea slugii sutașului” (6.07.2025)

Imagine
Pr. Lucian Farcașiu: „Vindecarea slugii sutașului” (6.07.2025)

În Hristos, natura umană creată e îndumnezeită până la ultima ei desăvârșire…

Imagine
În Hristos, natura umană creată e îndumnezeită până la ultima ei desăvârșire, căci „întru El locuiește trupește toată deplinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9). Cele două naturi rămân în El într-o unire atât de desăvârșită încât exclude orice diviziune; Hristos este Unul – un singur Dumnezeu-om. Ceea ce în El a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu a atins în veșnicia vieții divine asemănarea desăvârșită, astfel încât, în Hristos Cel Înviat nu mai există după Înălțare nici o „dualitate” – dualitate ale cărei urme le vedem încă în viața Sa pământească până la sfârșitul ei. Ne gândim înainte de toate la rugăciunea din Ghetsimani: „Părintele Meu, de este cu putință, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!… Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”, și la strigătul de pe Cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 26, 39; 27, 46). […] Hristos e temeiul de neclintit și criteriul ultim al învățăturii antropologice a Bisericii. Ceea ce mărturisim des...