Ce trebuie să știm despre gânduri

Cel care vrea să se roage cu minte curată, nu trebuie să afle noutățile ziarelor, să nu citească cărți fără legătură cu viața noastră duhovnicească, mai ales cele care stârnesc patimile, și să nu cerceteze din curiozitate cele care privesc viața celorlalți. Toate acestea aduc în minte gânduri străine, iar când omul încearcă să le lămurească, ele și mai mult tulbură și îngreuiază sufletul.

Când sufletul va fi învățat de Domnul despre dragoste, atunci se tânguiește pentru toată lumea, pentru toată zidirea lui Dumnezeu și se roagă ca toți să se pocăiască și să primească Harul Sfântului Duh. Dar dacă sufletul pierde Harul, pleacă dragostea de la el, pentru că fără Harul lui Dumnezeu este cu neputință să iubească cineva pe vrăjmași și atunci ies din inima sa gânduri viclene, așa cum spune Domnul (Matei 15, 19; Marcu 7, 21-22).

Fără smerenia lui Hristos nu se curăță mintea și niciodată nu se odihnește sufletul în Dumnezeu, ci este tulburat totdeauna de diferite gânduri, care împiedică contemplarea lui Dumnezeu. O, smerenie a lui Hristos! Cine te-a gustat, se avântă spre Dumnezeu cu nesaț zi și noapte.

Arhim. Sofronie Saharov

sursa: altarulcredintei.md

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”