Gheronda, ca medic al meu, nu-mi vedea doar suferințele trupești, ci se îngrijea și de multele mele răni sufletești. În acest sens, se nevoia să mă facă să învăț ce este smerenia. Într-o după-amiază m-a sunat la clinică, imediat după ce terminasem de vorbit cu un cuplu, pacienți de-ai mei care au ținut să-mi mulțumească și să-și manifeste aprecierea față de mine prin vorbe foarte măgulitoare. Imediat ce au plecat, m-a sunat gheronda. ,,Iorgáki, sunt gheronda. Ascultă, noi doi vom merge braț la braț pe cărarea ce duce direct în iad. Vom auzi: Nebune, în această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?” L-am întrerupt. ,,Gheronda, de ce bunuri ne-am bucurat în această viață? De rabla de mașină pe care o am, de banii din cont pe care nu-i am ori de nopțile nedormite în gardă la spital?”. Mi-a răspuns imediat: ,,A, de ce spui așa ceva? Nu îți zice lumea ce medic bun ești? Că ei grijă de toți, nu îi gonești, nu îi cerți. Iar tu te bucuri tare mult cân...