De va vrea cineva să facă acestea, se va mîntui

Mustrat de conştiinţă şi de luarea aminte a citirii şi de rugăciune, poate să ajungă cineva la cea dintîi poruncă, adică la frica lui Dumnezeu care se naşte din credinţă şi din meditarea Sfintelor Scripturi.

Iar prin frică poate să ajungă la plîns, iar prin acesta la poruncile cărora le-a spus Apostolul credinţă, nădejde şi dragoste.

Căci cel ce crede în Domnul se teme de munci; şi cel ce se teme de munci păzeşte poruncile; şi cel ce păzeşte poruncile rabdă necazurile; iar cel ce rabdă necazurile, va avea nădejde în Dumnezeu; iar nădejdea desparte mintea de toată împătimirea; iar despărţită de aceasta, va avea dragostea de Dumnezeu.

De va vrea cineva să facă acestea, se va mîntui.

Petru Damaschin – Filocalia 5

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”