ORIZONT ORTODOX

Cel ce face milostenie este mai mare ca cel ce înviaza morţii Sf. Ioan Gură de Aur Creştinul bun îi iartă pe duşmani, îi miluieşte pe săraci, îi cercetează pe bolnavi, este smerit şi blînd cu toţi oamenii Părintele Cleopa Suntem datori ca în toată viata noastra sa miluim dupa putere pe aproapele nostru, atat prin milostenie materiala, cat si prin milostenie sufleteasca. Adica, sfatuire, mangaiere, carti sfinte, rugaciune pentru cei neputinciosi etc. Parintele Sofian A milui înseamnă a fi om Un Ieromonah Cine dă din suflet, primeşte înapoi de la Dumnezeu, cine dă obligat, primeşte plată de la oameni, cine nu dă deloc se lipseşte şi de dragostea oamenilor şi de cea a Lui Dumnezeu Anonim Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică Luca 12,33 sursa: cristiserban.wordpress.com

Multora dintre noi nu le place invitatia pe care o face Mantuitorul: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Ii deranjeaza lepadarea de sine, dar pierd din vedere ca fara ea, nu exista decat iubire posesiva si mandra, ori Dumnezeu pretuieste iubirea smerita. Ii supara sa auda de cuvantul cruce in a-L urma pe Hristos, caci acest termen invita la suferinta. Este adevarat ca suferinta este cea mai necunoscuta cruce, dar fiecare dintre noi trebuie sa o poarte. Unii ca urmare a caderii in pacate, altii pentru ferirea de cele pe care altfel le-ar savarsi si i-ar desparti de Dumnezeu si pentru intarirea virtutii, dupa cum se afirma in Filocalia I: "Sa nu spui ca se poate castiga virtutea fara necazuri: caci virtutea necercata in necazuri nu este intarita". Modul in care primim suferinta scoate la iveala cele ascunse in noi. Unora suferintele le aduc disperare, mergand chiar pana la sinucidere, in vreme...

Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert. Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu: - Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea! În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune. Neştiind ce să facă, se duse la stareţ şi-i povesti tot ce s-a întâmplat. Atunci stareţul îl întrebă: - Înainte, când te rugai, şi pasărea era la geamul tău, reuşeai să-ţi termini rugăciunile? - Da, reuşe...

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu nu trebuie sa fie conditionata de cunoasterea sau intelegerea ratiunii (rostului) acestora. Mintea noastra poate cunoaste ratiunile poruncilor dumnezeiesti numai in masura in care aceasta este curata, iar curatia mintii se poate face numai prin implinirea poruncile lui Dumnezeu. Cunoasterea este conditionata de implinire poruncilor, insa implinirea lor nu trebuie sa fie conditionata de cunoasterea ratiunii lor, aceasta survenind in chip firesc. Implinirea poruncilor lui Dumnezeu nu trebuie privita ca pe un lucru datorat lui Dumnezeu, ci ca pe cea mai inalta datorie a noastra fata de noi insine. Astfel, nu Poruncitorul beneficiaza de pe urma poruncilor, ci noi, cei care le implinim cu credinta si cu dragoste. Sunt insa oameni care, neintelegand acest lucru, vad in porunci o povara greu de purtat, ca pe un lucru savarsit pentru altcineva, iar nu pentru ei insisi. Referindu-se la unele porunci dumnezeiesti, chiar si unii crestini, gandesc astfel: ...

"Credinţa este libera consimţire a sufletului." "Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul." "Eu nu mă mai tem de Domnul, ci Îl iubesc." "Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea." "Mânia este semnul vădit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu." "Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea." "Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Să nu te muţi de grabă din locul tău." "Omul care rabdă necazurile cu inimă bună şi cu mulţumire va lua cununa muceniciei." "Pentru Bine şi pentru Dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, dar nu pentru patima mâniei." "Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu." "Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori do...

Sufletul meu dumnezeiesc si sfant, doresc sa fii bine. Harul lui Hristos sa te lumineze, sa te curateasca, sa te faca precum pe Sfanta Magdalena, a carei mana o avem aici la manastirea Simono-Petras. Este calda ca si cand ar fi vie si raspandeste mireasma de negrait. Atat har i-a dat Hristos. Mult m-am bucurat, copilul meu, pentru faptul ca ceri atat de mult sa te mantuiesti. De aceea sunt sigur ca Mirele sufletului tau nemuritor iti va darui din belsug harul Sau. Pe Preasfanta si dulcea Sa Maica sa o ai aparatoare si sa te rogi neincetat la aceasta. Sa strangi in brate icoana ei ca si cand ar fi vie, sa o uzi cu lacrimile tale precum Mironosita picioarele lui Iisus, si vei primi mangaiere simtita ca si cand ar fi alaturi de tine. Maica Domnului ajunge peste tot unde este chemata. Celui care striga la ea dupa ajutor ii daruieste cu imbelsugare harul sau. Este mijlocitoare pentru toti, deoarece s-a invrednicit sa nasca pe Domnul, sa devina Maica a lui Dumnezeu. Il tine in bratele s...

- Parinte, atunci cand ma mahnesc mult pentru vreo greseala, de pilda pentru ca am vorbit urat unei surori, oare aceasta ma ajuta? - Ajuta, dar sa iei aminte sa nu depasesti limitele. Sa te mahnesti, dar sa te si bucuri totodata pentru ca ti s-a dat prilejul sa ti se manifeste boala si s-o vindeci. Sa cugeti: “De vreme ce vorbesc urat si ma comport astfel, insemna ca exista o oarecare patima inlauntrul meu si s-a ivit aceasta ocazie sa iasa afara ca s-o vad si s-o indrept”. Fireste vei cere si iertare de la acea sora. Caderile te ajuta sa te cunosti pe tine insuti. Toate ies la suprafata si incet-incet se face lucrarea cea buna. Vezi ca si medicii dau uneori substante pentru a prilejui manifestarea simptomelor bolii si a stabili un diagnostic corect. Dau, de pilda, glucoza si dupa aceea fac analiza sangelui, ca sa vada daca a crescut glicemia. In nevointa duhovniceasca este necesar sa reperam punctele slabe ale caracterului nostru, slabiciunile noastre si dupa aceea sa incerca...

[...] nu acei copii sint vinovati pentru suferintele lor, ci adultii din generatiile trecute, asa cum si noi sintem vinovati pentru "suferintele fara vina" pe care o sa le aibe copiii, nepotii, ... nostri. Vinovatii vor raspunde in fata lui Dumnezeu. Sa avem mare grija ca prin purtarea noastra sa nu provocam direct sau indirect "suferinte fara vina" (nici macar "cu vina") semenilor de azi sau celor care ne urmeaza in linie genetica. Problema "suferintei fara vina" l-a preocupat in mod deosebit pe Dostoievski, care prin personajul Ivan Karamazov din romanul "Fratii Karamazov" aduce in fata cititorului exemple de un tragism fara seaman, in special in ceea ce priveste maltratarea copiilor dar si a animalelor. Solutia data de Dostoievski este - ca nu poate fi restabilita "armonia universala" fara ca toate pacatele lumii sa fie ispasite, multe dintre ele de cei nevinovati. Prin Aleosa Karamazov (novice la o manastire) il aduce...

Acesta este Simon, care se numeşte şi Natanael, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, unde a fost chemat Hristos cu ucenicii Săi şi a prefăcut apa în vin. Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta şi casa, şi a urmat după Hristos, prietenul şi făcătorul de minuni şi aducătorul de mireasă, şi Mirele sufletelor celor curate. El a fost cu apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, şi umplându-se de Acesta şi înconjurând mai tot pământul, a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor, şi trecând prin toată Mauritania şi prin Africa a propovăduit pe Hristos. Şi după aceea mergând în Britania, şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo; şi precum a avut râvnă fierbinte spre Atotţiitorul Dumnezeu, a dobândit şi numele după chipurile şi obiceiurile sale. sursa: Calendar-Ortodox.Ro

Rugaciunea te face alt om. Chiar se spune despre ea ca e oglinda vietii. Atunci cand te rogi, vezi cine esti. In rugaciune, incerci sa privesti la Dumnezeu si te vezi pe tine. Prima data te intalnesti cu tine, dupa aceea cu Dumnezeu. Iar cu Dumnezeu te intalnesti in tine, nu in afara ta. Oamenii stau atata vreme in fata oglinzii, sunt asa de preocupati de infatisarea lor, se straduiesc sa arate bine. Hai sa stam si cu sufletul in fata oglinzii, sa vedem cum ne-am trezit dimineata, cum aratam, poate ne e sufletul cam botit si ar trebui sa il aranjam si pe el, sa ne aranjam caracterul, vointa, sa ne facem frumosi la suflet, pentru ziua care incepe. Sa plec frumos la drum dimineata! Iti rezolvi ziua, rezolvandu-ti starea. Iar ziua depinde de rugaciunea ta. Daca rugaciunea ta nu-i buna dimineata, si-i fuserita, si ziua o sa-ti fie la fel. Daca vrei sa rezolvi o zi inainte sa inceapa, rezolva rugaciunea, rezolva-te pe tine prin ea. Pune-ti sufletul in fata oglinzii. sursa: ramu...

Daca vei putea sa spui rugaciunea neincetat si cu voce, in doua-trei luni o vei deprinde. Si te va umbri harul si te va racori binefacator. Numai sa poti sa o spui cu voce si fara intrerupere. Cand o va prelua mintea, atunci vei inceta sa o mai spui cu gura. Si iarasi, daca mintea o lasa, incepe de la sine a o spune gura. Toata stradania este necesara atunci cand o spui cu gura, pana cand se va deprinde, la inceput. Apoi, in toti anii vietii tale, o vei spune cu mintea fara osteneala. [...] Eu sunt sigur ca vei afla "rugaciunea". Sa nu te indoiesti. Numai sa bati direct la usa milostivirii dumnezeiesti si Hristos iti va deschide. Cu neputinta sa nu-ti deschida. Iubeste-L mult ca sa primesti mult. In dragostea ta pentru El, multa sau putina, sta si darul, mult sau putin. Gheron Iosif Marturii din viata monahala

Dumnezeu nu Se ascunde. El trece tot timpul prin fata noastra, numai ca noi nu cautam sa-L vedem. Nu ne intereseaza pentru ca nu ne este drag. Daca ne-ar fi drag, ni s-ar frange inima cand am auzi marturii despre El, iar atunci cand L-am avea in fata, nu ne-am mai satura sa-L privim. Felul in care privim, trupeste sau duhovniceste, ne descopera starea in care ne aflam. Dupa cum nu putem vedea iubirea din jur daca noi nu o purtam in noi insine, tot astfel, nu-L putem vedea pe Dumnezeu daca nu-I facem loc in fiinta noastra. Noi dorim sa-L vedem pe Dumnezeu fara ajutorul Lui. Si in astfel de situatii ne asemanam cu cei care doresc sa scoata intunericul din camera. Cand intunericul dispare de la sine daca lasam sa intre lumina in camera. Oare de ce nu ne gandim ca suntem chemati sa devenim madulare vii ale Trupului Domnului? Ca noi trebuie sa fim in orice vreme o prelungire a prezentei Domnului? Nu in sensul de a-I lua locul, ci de a arata ca in noi vietuieste El. Ar trebui sa avem ga...

In veacul nostru, ingamfat de prosperitatea sa, cei mai multi dintre oameni, care se proclama pe sine crestini si mari savarsitori ai binelui, s-au aruncat spre savarsirea dreptatii firii cazute, respingand cu dispret dreptatea evanghelica. Aceasta majoritate sa bage in urechi caracterizarea Domnului: "Poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe de Mine. In desert ma cinstesc ei, invatand invataturi ce sunt porunci ale oamenilor" (Mt. l5, 8-9). Cel ce lucreaza dreptatea omeneasca este plin de parere de sine, de cugetare semeata, de amagire de sine; el propavaduieste, trambiteaza de­spre sine, despre faptele sale, nebagand nicicum in sea­ma oprelistea pusa de Domnul (Mat. 6,l-l8); cu ura si razbunare plateste el acelora care ar indrazni sa-si deschida gura pentru a se impotrivi, oricat de inteme­iat si bine intentionat dreptatii lui, se recunoaste pe sine vrednic si preavrednic de rasplatile pamantesti si ceresti. Dimpotr...

Sa nu-ti intre vreodata in minte ca ai facut vreun lucru bun fara Dumnezeu. Deoarece numai ce gandesti acest lucru, te va parasi harul si-l vei pierde, pentru ca sa afli starea ta de slabiciune, sa afli "cunoasterea de sine". Pentru ca sa cunoasca cineva slabiciunea firii, trebuie sa intalneasca multe si mari ispite. Atunci, prin multe incercari, se smereste si cunoaste smerenia adevarata. Dar este nevoie de mult timp pentru aceasta. Smerenia nu este vorba goala pe care o spunem noi: "Sunt pacatos" si altele ca aceasta. Smerenia este adevarul. Sa afli si sa cunosti ca esti un nimic. Acel nimic care era inainte de a face Dumnezeu lumea. Acest "nimic" suntem. Radacina ta, existenta ta incepe de la "nimic", si maica ta este "tarana", iar Creatorul tau este Dumnezeu. Gheron Iosif - Marturii din viata monahala

• Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră. • Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, vor pierde viaţa cea veşnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieţii, să-şi revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască. • Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulţumitori şi să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să preţuim lucrurile. Iar dacă le preţuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple. • Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâl...

„Sileşte-te, dacă te întâlneşti cu aproapele tău, să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile şi picioarele şi ţine-i-le adeseori cu multă cinstire, şi pune-le pe ochii tăi, şi laudă-l chiar şi pentru cele ce nu le are. Iar când se desparte de tine, spune-i tot binele şi tot ce e spre cinstirea lui. Căci prin acestea şi prin unele ca acestea îl atragi pe el la bine şi-l sileşti să se ruşineze de numirea cu care l-ai numit pe el. Şi vei semăna în el seminţele virtuţii. Iar prin această obişnuinţă pe care ţi-ai însuşit-o, se întipăreşte în tine chipul bunătăţii şi vei dobândi multă smerenie, şi împlineşti fără osteneală lucrurile cele mari. Ba nu numai aceasta, ci şi de are acela niscai scăderi, fiind cinstit de tine, primeşte de la tine cu uşurinţă vindecarea, ruşinându-se de cinstirea ce i-ai arătat-o. Acesta să-ţi fie pururea chipul purtării: grăirea frumoasă şi cinstitoare către toţi. Să nu mânii pe cineva, să nu cerţi nici pentru credinţă, nici pentru faptele sale...

Un părinte duhovnicesc nu este niciodată un “director de conştiinţă”. El nu dă naştere propriului său fiu, ci unui copil al lui Dumnezeu matur şi liber. Amîndoi se înscriu împreună la şcoala adevărului. Ucenicul primeşte harisma trezviei duhovniceşti, iar părintele pe aceea de a fi organ al Duhului Sfânt. Orice ascultare este ascultare faţă de voinţa Tatălui Ceresc, prin participarea la faptele de ascultare împlinite de Hristos. Teognost le spune celor încercaţi în arta smereniei: “Cel care s-a supus, care a obţinut ascultarea duhovnicească şi şi-a supus trupul spiritului nu are nevoie să mai asculte de vreun om. Ca un ascultător adevărat, el se supune Cuvântului şi Legii lui Dumnezeu” (Filocalia). Mai mult: “Cine doreşte să locuiască pustiul (adâncimea interiorităţii) nu trebuie să aibă nevoia de a fi învăţat, ci trebuie să fie el însuşi doctor, fiindcă altfel va pătimi…” (Vita Patrum VII, 19, 6). Acest nivel aparţine celor puternici. De aceea, sfatul spune ce e decisiv: nici...

Aproape n-aş putea spune când S-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din Slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească. Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinaţiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită şi de noi. Aceasta se petrece în viaţă prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi – cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe – şi desăvârşit se biruie prin moarte. Aşa se restabileşte temelia cea străveche. Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului-Om, înviat. Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm...

Daca aveti rabdare sa vedeti, dupa 10-20 de minute veti afla lucruri extrem de interesante. Gasiti filmul cu subtitrare si in alte limbi la urmatorul link (postat la Comentarii prin amabilitatea fratilor greci de la OODE): http://www.oodegr.com/english/ekklisia/holylight.htm

Biblia nu vorbeşte niciodată despre o mortalitate firească. Învierea pomenită în Evanghelii nu este deloc supravieţuirea sufletului, ci pătrunderea energiilor vitale ale Duhului divin în cuprinsul fiinţei umane. Crezul mărturiseşte: “Aştept învierea morţilor” şi cred în “viaţa veacului ce va să fie”. Sfinţii trăiesc moartea cu bucurie, veselindu-se la gândul naşterii în lumea lui Dumnezeu. Sfântul Serafim din Sarov împărtăşea arta de a “muri fericit”. De aceea, el adresa tuturor acest salut pascal: “Bucuria mea, Hristos a înviat”: sub domnia vieţii, moartea este inexistentă. Pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, moartea este un lucru bun, ca şi în această surprinzătoare viziune a Sfântului Pavel: “fie viaţa, fie moartea… toate sunt ale voastre” (I Corinteni 3, 22), căci ambele sunt în egală măsură darurile lui Dumnezeu către om. Paul Evdokimov – Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Văzut de sus, un sfânt este deja plămădit din lumină. Fără să caute a-L copia, el îi urmează lui Hristos până când imaginea Acestuia i se întipăreşte în suflet: “Curăţia inimii se măsoară prin iubirea neputincioşilor care se poticnesc”. Sufletul se dilată şi se împlineşte ca iubire cosmică, asumă răul universal, străbate agonia din Ghetsimani şi se înalţă către o altă viziune, care îl despoaie de orice judecată: “Cel curăţit vede sufletul aproapelui său”. Vederea uneşte cele asemenea: “Cînd cineva vede pe toţi oamenii buni şi nimeni nu-i pare necurat, atunci poate spune că e curat cu inima… dacă îl vezi pe fratele tău păcătuind, aruncă-i pe umeri mantia iubirii tale”. O asemenea dragoste este lucrătoare, fiindcă “preschimbă firea însăşi a lucrurilor”. Aici nu mai e vorba de trecerea de la patimi la înfrînare, sau de la păcat la har, ci de trecerea de la teamă la iubire: “Cel desăvîrşit refuză temerea, dispreţuieşte recompensele şi iubeşte din toată inima sa”. Paul Evdoki...

Răsăritul adoră Crucea nu ca pe un lemn al supliciului, ci ca pe arborele vieţii care înmugureşte iarăşi în centrul lumii. Semn de victorie, Crucea recapitulează lumea pe braţele sale şi sfărîmă porţile iadului. Este experienţa Celui Transfigurat şi Înviat care aduce sufletului o tresărire de bucurie pascală. Aceasta este mistica mormîntului pecetluit şi apoi deschis, din care ţîşneşte viaţa veşnică. Paul Evdokimov – Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Faptul că omul este liber nu înseamnă că el este cauza propriei mântuiri, ci că Dumnezeu Însuşi nu-i poate sili iubirea. Credinţa spune: “oferă capul tău mărginit ca să primeşti în schimb Logosul”, – “dă-ţi sîngele şi primeşte Duhul”. Din capul locului răspunsul se află în experienţa credinţei; simpla invocare a numelui lui Dumnezeu îl aduce de faţă pe Cel neştiut şi totuşi cunoscut în taina fiecărei zile. “Dovezile” sunt insuficiente, pentru că Dumnezeu este singurul criteriu al Adevărului Său. Adevăratul înţeles al argumentului ontologic este că, în orice gând despre Dumnezeu, Dumnezeu Însuşi se gândeşte pe Sine prin spiritul omenesc. Asta înseamnă că nu poţi inventa credinţa, că originea ei nu este arbitrară, că ea este un dar pe care Dumnezeu îl oferă tuturor pentru a-Şi arăta nemăsura în inima omului. Potrivit Părinţilor, Sfântul Duh este un Dar ipostaziat, iar dacă cerem venirea Tatălui nu suntem niciodată refuzaţi, pentru că un refuz ar contrazice natura Însăşi a Duhului:...

Nu trebuie să întrebăm ce este adevărul, ci cine este adevărul. Pilát l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită. Dacă Pilát ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns. „Eu sunt adevărul,” i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” Înţelegeţi, fraţilor, despre ce vorbesc? Vorbesc despre pricinile bătăii cu care Cel Preaînalt loveşte Europa atât de des. Una din pricinile de căpătâi este că omenirea eretică Europeană de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Îi pune lui Hristos acea întrebare a lui Pilát: „Ce este adevărul?” De când s’au rupt de vechea Biserică apostolească şi drept-slăvitoare, ei au încetat să se mai întrebe „Cine este adevărul?” Căci dacă ar întreba drept „Cine este adevărul?,” ar primi şi răspunsul drept. Adevărul e ipostatic, nu impersonal. Adevărul e Dumnezeu, nu un lucru. Adevă...