ORIZONT ORTODOX

Trebuie să-L vedem pe Hristos în toți oamenii care ne ies în cale. Dar, rațional, putem avea o problemă: Mântuitorul Hristos, fiind Fiul lui Dumnezeu întrupat, este pentru noi modelul suprem de Om. Greu ne este a-L vedea pe însuși Hristos în toți semenii noștri. Să încercăm altfel, să-l vedem pe celălalt mai bun decât pe noi, chiar dacă nu pare a fi. Poate-l auzim înjurând (să nu fie!), sau îl vedem făcând alte urâciuni. Să zicem în sinea noastră: „Doamne miluiește-l!” și să gândim că noi am făcut păcate mult mai mari. Pe de altă parte, „îi vedem păcatele, dar nu-i știm pocăința”, după cum ne spun Sfinții Părinți. Cuvântul Sfintei Scripturi adeverește că suntem Temple ale Duhului Sfânt (1Cor 6,19). Pare a fi mai ușor a-i vedea pe oameni ca fiind Temple ale Duhului Sfânt, decât a-L vedea pe Hristos în fiecare om. Este mai acceptabil mentalului nostru a ni-L închipui pe Duhul Sfânt sălășluind în semenii noștri. Mai știm că acolo unde este Duhul Sfânt, este și Tatăl, este ...

Extras dintr-o scrisoare a lui Mircea Vulcanescu pentru Jeni Axente, text inedit din Arhiva fam. Vulcanescu Din Paris, in zilele dintai ale lui Maiu 1926 “… Incep prin a-ti raspunde: ai dreptate. Dreptate in ceea ce priveste lipsa de timp. Dar iarasi nu o spun ca o scuza ci numai pentru a constata ca viata de azi e asa facuta incat suntem robi (in sensul adevarat al vorbei) specialitatilor noastre. Fac eu insumi (de cand sunt la Paris) experienta. Imi dau seama si cat e de ucigatoare robia asta pentru suflet. E curios, crestinismul de la inceput a fost pentru mine o chemare adresata sufletului intreg contra specializarii. Vezi cele ce am scris odata in aspiratia catre crestinism si intelesul ei actual, concis, despre viata integrala. (De atunci am evoluat mult, mult de tot!). Ce e mai ciudat in robia asta, e ca avem de-a face cu o robie benevola, chiar dorita pe care, de obicei, o numim vocatie. Intelepciunea trece in toate astea pe langa suflet. Devenim enciclopedii ambulante. Iar...

Acesti sfinti au fost în zilele împaratului Deciu; si s-au sfatuit si si-au împartit averea la saraci si au intrat într-o pestera; si rugându-se lui Dumnezeu, sa le ia sufletele, ca sa nu cada în mâna împaratului si-au dat sufletele. Iar daca s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca sa-i faca sa aduca Jertfa la idoli, si aflând ca au murit în pestera a poruncit ca sa astupe gura pesterii. Deci, dupa trei sute saptezeci si doi de ani, când a fost în vremea împaratiei lui Teodosie cel mic, scornindu-se un eres cum ca nu exista înviere, la treizeci si opt de ani ai împaratiei lui, vazând împaratul ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu, pentru ca se aflau si unii din episcopi cuprinsi de acel eres, sta îndoit ce va face. Dezbracându-se de haine, si culcându-se jos la pamânt, împaratul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i arate ceea ce dorea sa stie. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a aratat cu chip aceasta. Stapânul muntelui în care era pestera aceea, a vrut sa fac...

Am observat că, de obicei, subiectele pe teme religioase sunt bogat comentate pe site-urile generaliste, ajungându-se repede la mai multe sute de postări. Este și cazul articolelor scrise pe tema „Orei de religie”. Se pare că este vorba despre o luptă a conștiinței în fiecare dintre noi, găsind imediat timpul pentru a scrie pe forumuri, argumentându-ne părerea pro sau contra. Con-știință înseamnă a ști împreună cu Cineva, adică cu Dumnezeu. Sau mai concret – este glasul lui Dumnezeu în noi. Cei care, prin negarea lui Dumnezeu, încearcă să-și împace conștiința, crezând că sufletul vine de nicăieri și dispare odată cu mormântul (sau necrezând în existența sufletului), se consideră „fericiți”, asta până la primul eșec mai mare sau o boală serioasă (să nu fie!). Ce se vor face însă cu proprii copii, pe care unii i-au botezat spre a-i pune sub protecția lui Dumnezeu, iar acum nu mai vor să-i învețe (sau să-i lase să învețe) despre Dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru...

De aceea, slăviţii noştri povăţuitori şi îndrumători ne învaţă cu multă înţelepciune, atât pe noi, cât mai ales pe aceia care au dorinţa să pătrundă deplin în aria liniştii cea de Dumnezeu lucrătoare, să-şi închine viaţa lui Dumnezeu şi, lepădându-se de lume, mai ales înainte de orice altă lucrare şi grijă, să se roage Domnului şi de la El să ceară milă cu o neîndoită încredere, avându-şi ca pe un lucru şi ca pe o îndeletnicire neîncetata chemare a Prea Sfântului şi Prea dulcelui Său nume, purtându-L întotdeauna în minte, în inimă şi pe buze şi să-şi dea silinţa să-L dobândească prin orice mijloc şi să răsufle cu El şi să trăiască şi să doarmă şi să privegheze şi să meargă şi să mănânce şi să bea - şi orice ar fi să facem, numai aşa să-l facem. Că aşa precum prin lipsa Lui toate relele năpădesc peste noi fără să îngăduie vreun loc pentru ceva de suflet folositor, tot aşa şi prin prezenţa Lui se izgoneşte tot ce este potrivnic şi nici un neajuns nu mai avem în cele bune şi toate aj...