Botezarea copiilor

SFÂNTA SCRIPTURĂ Cuvântarea lui Petru

Evanghelia a fost proclamată prima dată în ziua Cincizecimii de catre Apostolul Petru. În predica sa inspirată de Duhul Sfânt a arătat în mod clar că binecuvântarea şi promisiunea mântuirii nu este doar pentru adulţi, ci şi pentru copii.

“Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." (Faptele Apostolilor 2:38,39).

De asemenea, este interesant să subliniem că acest citat din cuvantarea lui Petru în ziua Cincizecimii nu afirmă doar faptul că “… vouă este dată făgăduinţa şi copiilor”, ci “vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri“ ceea ce dovedeşte că aceşti copii erau încă destul de mici pentru a fi consideraţi sub protecţia şi autoritatea părinţilor lor. Acest argument este întărit şi de faptul că era un lucru obişnuit ca femeile şi bărbaţii să se căsătorească la vârste foarte fragede, la 12-13 ani, respectiv. De aici, putem trage concluzia că aceşti copii la care se referă Petru erau juvenili, sau cel mult, aflaţi în preadolescenţă.

Daca botezul copiilor nu ar fi fost acceptat in timpul Noului Testament, atunci unde este mentionata in Scriptura alternativa si anume: botezul copiilor proveniti din parinti crestini, de indata ce au devenit majori? Biblia nu da niciodata vreun exemplu de botez al unui copil crestin ajuns major. Este de asemenea important ca in Sfanta Scriptura nu se vorbeste de “o varsta a responsabilitatii sau a ratiunii” (despre care multi arata ca ar fi la 13 ani) cand capacitatea copilului de a crede in Evanghelie este destul de dezvoltata pentru a primi botezul. Nici nu se afirma in Biblie ca toti copiii se afla “intr-o stare de suspensie in privinta mantuirii” pina cand vor implini o anumita varsta, ceea ce crede cel care sustine teoria “varstei responsabilitatii”.

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”