zbor

ca într-un zbor de pescăruș
cuvintele noastre negrăite
atinseseră sincronul celor două aripi

sfiala și blândețea ta
îmi alungau nemărginita înșelare
învins în semeție
simțeam că sunt tămăduit lăuntric
înfrângere ce-aduce bucuria
-
urmându-ți zborul peste zare
devii un foc prin stele

în zbor gândit cu mine încă ești
îmbrățișând acum o cruce
durerea mi-o alină un cântec liniștit
prin codri neumblați

găsești o cale de-ntâlnire
în visul meu
sfințenia-ți cuvântă veșnicie
un tainic dor te mută-n neuitare

9.10.2018 // petre-nicandru jigorea

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”