Isaia pustnicul

Cercetează-te în fiecare zi, ce ai păcătuit şi, dacă te vei ruga pentru păcatele tale, Dumnezeu te va ierta.

Dacă un frate se apucă să vorbească de rău pe altul faţă de tine, nu-l asculta şi nu păcătui împotriva lui Dum­nezeu, ci zi-i cu smerenie: „Iartă-mă frate, că sunt un ti­călos; ceea ce spui este despre mine şi nu o pot răbda".

Dacă un frate te-a nedreptăţit şi cineva îl vorbeşte de rău faţă de tine, păzeşte-ţi inima, ca nu cumva răul să se aprindă în tine; adu-ţi aminte înaintea lui Dumnezeu de păcatele tale, că voieşti să ţi le ierte şi nu răsplăti cu rău aproapelui.

Dacă pleci undeva cu fraţi necunoscuţi, şi dacă se vede că sunt mai mici decât tine, dă-le cinstea cuvenită celor mari.

Dacă se întâmplă să intri la un prieten, lasă-i pe ei să treacă întotdeauna înainte, fie la spălat, fie pentru a fi serviţi şi nu te purta ca şi cum ei ar fi primiţi pentru tine, ci dă-le cinste, zicând: „Pentru voi mi s-a făcut această primire".

Dacă, fiind în călătorie cu fraţii, tu te abaţi la vreun prieten, pentru o treabă, şi dacă zici unui frate: „Stai aici", iar prietenul te opreşte la masă, să nu iei nimic în gură, înainte de a chema pe fratele, ca şi el să se întărească împreună cu tine.

Dacă eşti în călătorie cu mai mulţi fraţi şi nu poţi să-i iei pe toţi la prietenul tău, să nu-i nesocoteşti părăsindu-i în ascuns, ca să te duci să mănânci, ci împreună cu ei vezi ce-i de făcut şi ascultă cu smerenie ceea ce-ţi vor zice ei. Mergând împreună cu ei, să nu ai prea bună părere despre tine şi să nu fugi de treburile de rând.

Dacă, fiind în călătorie, vrei să mergi la vreun fra­te, iar el nu voieşte să te primească, de îl vei întâlni pe drum mai apoi sau de va veni la tine, fără să ştii, arată-i cea mai mare bunăvoinţă.

Dacă afli că cineva te vorbeşte de rău şi dacă apoi îl întâlneşti undeva sau vine la tine, primeşte-l cu faţă ve­selă şi binevoitoare şi nu pomeni cele auzite: „De ce ai zis aşa?", căci scrie la proverbe: Cel ce ţine minte răul, calcă Legea (Pilde 2l, 24).

Dacă sunteţi mai mulţi fraţi şi mergeţi la un frate sărac, să nu-l supăraţi cu cele de trebuinţă, ci cumpăraţi-vă cele de nevoie pentru hrana voastră, ca să mai şi ră­mână, şi mulţumiţi-vă cu adăpostul găsit la el.

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”