Ce înseamnă „Mila păcii, jertfa laudei”?

La îndemnul preotului: „Să stăm bine, să stăm cu frică...”, credincioșii răspund: „Mila păcii, jertfa laudei”. Oare ce înseamnă acest răspuns? Pentru ce îl rostim în pragul săvârșirii Sfintei Jertfe? Jertfa Mântuitorului de pe Crucea Golgotei a fost o revărsare a milei cerești față de noi, un izvor nesecat și un act de preamărire a lui Dumnezeu.

Foto: Oana Nechifor
Foto: Oana Nechifor

Dacă prin Sfânta Liturghie se continuă mereu Jertfa de pe Cruce, nu este oare drept ca și noi să aducem la acest altar al jertfei ceea ce avem mai bun în sufletul nostru: mila care este semnul iubirii; pacea care este semnul iertării și al curățirii inimii noastre de tot ceea ce este străin, și preamărirea lui Dumnezeu, care este semnul celei mai desăvârșite jertfe spirituale.

Odinioară magii au adus Pruncului Iisus daruri, aur, smirnă și tămâie, iar noi aducem astăzi darurile inimilor noastre, acele daruri pe care Însuși Iisus ni le-a câștigat prin jertfa Sa. Însă noi nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, oricât de mare ar fi apropierea noastră de El. Pe treptele desăvârșirii nu putem urca fără ajutorul lui Dumnezeu.

Iată de ce în acest moment solemn al aducerii înfricoșătoarei jertfe ni se îmbie acest ajutor al Sfintei Treimi prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți” (II Corinteni 13, 13).

sursa:  doxologia.ro

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”