ORIZONT ORTODOX

Sfintii Parinti ne invata ca omul trebuie sa taca, pentru ca Dumnezeu sa poata vorbi inlauntrul sau. Acelasi lucru se intampla si in relatiile cu semenii. Ca celalalt sa poata vorbi cum trebuie, are nevoie de tacerea noastra. Sunt foarte multe persoane care au auzit cuvintele lui Hristos, dar putine au auzit tacerea Lui. Foarte putini dintre noi aud si tacerea oamenilor bineplacuti lui Dumnezeu. O tacerea care graieste. Sa ne amintim ca atunci cand monahii i-au cerut avvei Pamvo sa spuna un cuvant de zidire unui oaspete de seama, avva Pamvo le-a raspuns: "Daca nu-l zideste tacerea mea, nu-i va folosi nici cuvantul meu." Ca sa ajungi sa auzi aceasta graire prin tacere, e nevoie de intalnirea si de unirea cu Dumnezeu. Numai El iti poate da si tie darul de a vorbi prin tacere. Nu doresc sa las sa se inteleaga ca vorbirea ar fi daunatoare. Dimpotriva, nici tacerea nu este tot timpul folositoare. Este foarte important ca omul sa stie ca cine tace atunci cand este ...

Omul e dotat cu percepţie sensibilă (simţire) şi cu minte, ca cele două organe de sesizare a realităţii. Însuşi faptul că e dotat cu acestea arată că omul nu e făcut ca o fiinţă ce poate trăi separat de orice altă realitate. Prin simţire sesizează cele văzute, prin minte cele nevăzute. Normal este ca simţirea să fie numai un prilej prin care raţiunea ca funcţie discursivă a minţii să ia cunoştinţă de raţiunile divine ce se ascund în lucruri. Aşadar simţirea trebuie să stea în slujba minţii. Când nu se întâmplă aceasta simţirea lucrează singură, nepreocupându-se decât de aspectul văzut, frumos la vedere şi gustos la mâncare, al lucrurilor; sau îşi subordonează raţiunea, care în loc de-a struni simţirea, de-a o călăuzi, îi făureşte argumente pretins raţionale pentru această comportare, şi născoceşte moduri de satisfacere a dorinţelor ei. Lumea devine astfel pur materială. Iar facultăţile sufleteşti s-au abătut de la firea lor. Astfel simţirea n-a mai rămas percepţie sensibilă obie...

Pr. Lucian Farcașiu: „Vameșul și Fariseul” 25.02.2024

«Bucuraţi-vă în Domnul», zice Apostolul. Bine a zis «în Domnul». Căci de nu va fi bucuria în Domnul, nu numai că nu va avea bucurie cineva, dar aproape niciodată nu se va bucura. (...) Dar dacă are cineva neîncetat pomenirea lui Dumnezeu, se veseleşte. Căci zice psalmistul : «Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am veselit».  Căci veselindu-se de pomenirea lui Dumnezeu, mintea uită de necazurile lumii şi prin aceasta nădăjduieşte în El şi ajunge fără grijă. Iar lipsa de grijă o face să se bucure şi să mulţumească. La rîndul ei, mulţumirea, împreunată cu recunoştinţă, face să crească darurile, şi cu cît se înmulţesc facerile de bine ale lui Dumnezeu, cu atît creşte mulţumirea şi rugăciunea curată cu lacrimile bucuriei.  Astfel omul iese pe încetul din lacrimile întristării şi din patimi şi vine la bucuria duhovnicească din orice prilej. Pentru cele plăcute se smereşte şi mulţumeşte, iar prin încercări se întăreşte în el nădejdea în viitor. Şi prin amîndouă se bucură şi iubeşte p...

Păr. Ștefan Negreanu: „Duminica a XVII-a după Rusalii (a Canaanencei)” 18.02.2024

Manastirea Iviru cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este una dintre cele mai importante manastiri atonite, a treia in ordine ierarhica, zidita in anul 980 de Ioan Iviritul, general al armatelor bizantine, originar din Iviria-Caucaz (Georgia). Renuntind la dregatoria sa, a fost tuns in monahism impreuna cu fiii sai Eftimie si Gheorghe, de catre Sfintul Atanasie Atonitul. Manastirea a fost de mai multe ori incendiata si distrusa de pirati. In timpul patriarhului latin Ioan Vecos, au fost ucisi cu sabia 13 calugari din Iviru pentru ca se opuneau uniatiei. La desele lucrari de reparatie si innoire, Tarile Romane au dat numeroase ajutoare si danii. Amintim aici pe domnitorii cu cea mai insemnata contributie: Neagoe Basarab, Radu Serban, Constantin Serban si Grigore Ghica, deasemenea boierul Stavarache din Bucuresti. Manastirea Iviru este una dintre cele mai mari si bogate manastiri din Athos. Cel mai de pret odor al ei este vestita icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului numita ...

Pr. Marius Dărăban: „Pilda talanților” (11.02.2024)

Dar mai bună decît toate este răbdarea necazurilor. Cel ce s-a învrednicit de acest mare dar este dator să mulţumească lui Dumnezeu, fiindcă l-a împărtăşit de o binefacere mai mare. Căci s-a făcut următor al lui Hristos, al Sfinţilor Săi Apostoli, al mucenicilor şi al cuvioşilor, ca să se depărteze de bunăvoie de cele plăcute, prin tăierea voilor sale şi prin lepădarea gîndurilor care nu sînt după Dumnezeu, ca să facă şi să cugete pururea cele plăcute lui Dumnezeu. Cei ce s-au învrednicit să folosească lucrurile potrivit trebuinţelor lor, sînt datori să mulţumească mult lui Dumnezeu, întru multă smerenie, că s-au slobozit de cele contrare firii şi de călcarea poruncilor, prin harul lui Dumnezeu. Iar noi, cei ce sîntem încă pătimaşi şi întrebuinţăm rău lucrurile, lucrînd împotriva firii, sîntem datori să tremurăm şi să-i mulţumim mult Făcătorului de bine, cu toată recunoştinţa, minunîndu-ne de negrăita Sa îndelungă-răbdare, că chiar neîmplinind noi poruncile Lui şi întrebuinţînd...

Pr. Lucian Farcașiu: „Cea mai mare poruncă din Lege” (4.02.2024)

Iar semnul nepătimirii, poate, acesta este : a rămîne în toate netulburat şi fără teamă, ca unul ce a primit să poată toate prin harul lui Dumnezeu, după Apostol, nemaiavînd nici o grijă de trup. Unul ca acesta se va nevoi cu toată silinţa şi va ajunge la odihna deprinderii. Dar mulţumind, iarăşi se apucă de altă silinţă, ca să se afle pururea războit şi biruind întru smerenie. Aceasta este sporirea omului. Căci cele ce se fac fără silire nu sînt fapte, cum zice Sfîntul Isaac, ci mai degrabă daruri. Iar dacă după prima osteneală a şi venit odihna, ea este plata înfrîngerii şi nu trebuie să te lauzi cu ea. Căci nu cei ce iau plată sînt lăudaţi, ci cei ce se silesc în lucrare şi nu iau nimic. Şi ce să spunem? Toate cîte le-am face şi toate prin cîte i-am mulţumi Făcătorului de bine, le datorăm Lui, ba cu mult mai multe, deoarece El nu are lipsă de nimic şi nici trebuinţă de ceva, dar noi nu putem să facem vreun bine fără de El. Cel ce s-a învrednicit să-L laude, cîştigă mai degrabă e...

Diac. Iulian Mareș: „Întâmpinarea Domnului” (2.02.2024)

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur sunt praznuiti pe 30 ianuarie. Desi Biserica i-a pomenit separat in luna ianuarie, pe Sfantul Vasile - 1 ianuarie, pe Sfantul Grigorie - 25 ianuarie si pe Sfantul Ioan Gura de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt praznuiti impreuna pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi crestinilor ca nu este unul mai mare decat altul. Mentionam ca in vechime, aparusera neintelegeri intre crestini pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, Sfantului Ioan Mauropos i-au aparut cei trei sfinti impreuna si i-au grait: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamen...

Iar semnele smeritei cugetări sînt : avînd cineva toată virtutea trupească şi sufletească, să se socotească pe sine şi mai dator lui Dumnezeu, ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind ; iar dacă i-ar veni vreo ispită de la draci sau de la oameni, să se socotească pe sine vrednic de acestea şi de altele mai multe, ca să-şi scadă puţin din datorie şi să afle la judecată o uşurare de muncile aşteptate.  Fiindcă atunci cînd nu pătimeşte aşa ceva, mult se necăjeşte şi se nevoieşte, căutînd să afle ceva prin care să se silească pe sine. Iar cînd dobîndeşte aceasta, iarăşi se smereşte, ca unul ce luînd dar de la Dumnezeu şi neputînd afla ceva ca să întoarcă Făcătorului de bine, rămîne lucrînd pururea, socotindu-se pe sine şi mai îndatorat. Petru Damaschin - Filocalia 5

Pr. Ștefan Negreanu: „Pilda nunții fiului de împărat” (28.01.2024)

Preamăresc naşterea Ta şi pe cea care Te-a născut, pe care ai păzit-o Fecioară şi după naştere ca şi înainte de naştere. Închinu-mă Ţie, Celui ce în peşteră şi în iesle Te-ai înfăşat ; slăvescu-Te pe Tine , Cel ce în Egipt cu Maica Ta, Fecioara şi Preacurata, ai plecat şi în Nazaret Te-ai aşezat şi părinţilor după trup Te-ai supus, celui socotit tată şi celei cu adevărat maică. Mărescu-Te pe Tine, Cel ce Te-ai botezat în Iordan de către înaintemergătorul Tău, Doamne, împreună cu Tatăl, Cel ce Te-a mărturisit pe Tine şi cu Duhul Sfînt, Cel ce Te-a făcut pe Tine arătat, şi botezarea Ta şi pe Ioan Botezătorul, proorocul şi robul Tău. Slăvescu-Te pe Tine, Cel ce ai postit pentru noi şi Te-ai lăsat ispitit de bunăvoie şi ai biruit pe vrăjmaşul în trupul pe care l-ai luat de la noi şi ne-ai dăruit nouă biruinţă asupra lui, prin nespusa Ta înţelepciune;  Pe Tine, Cel ce ai petrecut cu ucenicii Tăi şi ai curăţit leproşi, ai îndreptat şchiopi, ai dăruit orbilor lumină, le-ai dat surzilor şi...

„Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial. Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune. Decât ceartă mai bine pagubă. Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic. Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea. Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.  La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici. Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele. Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame. Să vă pregătiţi pentru martiraj. În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.  Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri. Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşt...

ÎPS Timotei: „Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul (Hram); Zaheu vameșul” (21.01.2024)

Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste. Nimic nu este rău din cele ce sunt. Numai reaua lor întrebuinţare duce la cădere. Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu. Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu. Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită. Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi. Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om. Cine posedă egoismul, posedă toate patimile. Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor. Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului. Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă. Priceperea duhovnicească fără curăţirea inimii este teologia diavolilor. Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava. Duhul Sfânt ...

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Consta, nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui.  Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Lazi...

nu zăbovești lângă ușile stăpânitorilor mare învățat și iscusit dregător te învelești în haine negre schimbând stăpânul pentru totdeauna două firi și două voințe ca un far de viață strălucesc prin tine atlet neînfricat străbați drumuri încinse peste mări și-napoi acasă - și-n exil limba ce vorbește și mâna ce scrie eliberează cuvântul din întemnițare ridicându-l dârz printre mistere fi-vor tăiate de cuțitul prostiei îngâmfate                        petre-nicandru jigorea

Păr. Lucian Farcașiu: „Duminica celor zece leproși” (14.01.2024)

miros de nard plecăm de dimineață - miros de nard cărări sub cedri cu greieri ce mușcă din urechi acoperind psalmodierea noastră sunt zece acoperindu-și rănile cu frunze scorburi se-nghesuie în trupurile lor celule încă vii căzute între viermi strigă mai tare decât moartea Lumina cărărilor înguste trimite ceata la înfățișare nu zece nici doi ci unul de alt neam își pune inima în palmele Celui ce i-a făurit aripile și așteptă străpungere  

Păr. Ștefan Negreanu: „Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul” (7.01.2024)

In fiecare an, pe data de 7 ianuarie praznuim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini. Fiul Elisabetei si al preotului Zaharia este cunoscut sub denumirea de "Inaintemergatorul", pentru ca a anuntat venirea lui Hristos. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar sotia lui era din neamul lui Aaron si erau rude cu Sfintii Parinti Ioachim si Ana. In timp ce Zaharia slujea la templu in Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil ca Elisabeta va naste un fiu la batranete si se va chema Ioan. Pentru ca Zaharia s-a indoit de aceasta veste, a ramas mut pana ce Elisabeta a nascut. Prorocul Maleahi il vesteste ca fiind "Ingerul Domnului" care avea sa-I pregateasca calea. El este ultimul din prorocii Vechiului Testament, care face legatura cu Noul Testament. Si-a inceput activitatea in anul 26 d.Hr. ( primul an al guvernarii lui Pilat din Pont). sursa: crestinortodox.ro

Păr. Lucian Farcașiu: „Botezul Domnului” (6.01.2024)

La 6 ianuarie credinciosii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sarbatoare numita si Epifania sau Dumnezeiasca Aratare. Praznicul reprezinta reactualizarea momentului in care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se boteaza cu botezul pocaintei - a lui Ioan -, El Cel fara de pacat, asumand pacatele intregii omeniri, pe care le va rascumpara prin scump sangele Sau, pe Golgota. Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatal a marturisit despre El. "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfant S-a pogorat in chip de porumb peste El si Fiul a primit botezul lui Ioan. sursa: crestinortodox.ro